Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Institut de cercetare de peste 45 de milioane de lei la Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, joi 14 octombrie 2010 ·

Până la sfârşitul lunii noiembrie, Universitatea din Craiova va obţine prefinanţarea pentru construirea unui nou institut de cercetare. Acesta va fi amplasat între Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică şi Grupul Şcolar „Traian Demetrescu“.

Zeci de specialişti de la toate facultăţile din cadrul universităţii craiovene vor fi implicaţi în acest proiect. Finanţarea este făcută prin Programul Naţional Sectorial Creşterea Competitivităţii economice şi este în valoare de peste 45 de milioane de lei. La realizarea studiului de fezabilitate, universitatea craioveană a primit sprijin din partea Asociaţiei Române pentru Industrie Electronică şi Software. Vom avea astfel o clădire cu trei niveluri, laboratoare dotate cu echipamente performante, care folosesc metode de actualitate în spaţiul european al cercetării. „Vom asigura, un mediu de un înalt nivel tehnico-stiinţific pentru atragerea de specialişti din străinătate şi a tinerilor cercetători în instituţiile publice din România. Proiectul conduce la îmbunătăţirea mediului de formare a tinerilor, compatibilizarea cu standardele europene, pregătirea pentru inserarea cercetătorilor în mediul economic. Vom organiza activităţile de cercetare prin conectarea programelor masterale, a şcolilor doctorale la ciclul de formare iniţială şi continuă din universitate.“, a spus prof. dr. ing. Nicu Bîzdoacă, responsabil cu implementarea proiectului. Institutul va cuprinde un Centru de Cercetare în Domeniul Ingineriei Electrice, unul în Domeniul Mecanicii şi Ştiinţei Materialelor, unul în Domeniul Biotehnologiilor şi Bioingineriei, precum şi un centru în Domeniul Stiinţei Calculatoarelor. Odată cu construirea acestui centru vor fi oferite cel puţin 70 de locuri de muncă, unde vor putea lucra cadre didactice, doctoranzi, dar şi studenţi.

Noi locuri de muncă şi cercetători străini coordonatori

@N_P

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 42 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 59 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 44 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 58 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°