Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orange nu mai are exclusivitate pentru iPhone. Vodafone lansează iPhone 4

Publicat in Capital, joi 14 octombrie 2010 ·

Vodafone România, numărul doi pe piaţa locală telecom, va lansa iPhone 4, în următoarele luni, conform unui anunţ al companiei.

iPhone 4, cel mai subţire smartphone din lume, cu cea mai mare rezoluţie a ecranului disponibilă până în prezent la un model de telefon, va fi vândut de Vodafone în următoarele luni.

Operatorul nu a oferit însă mai multe detalii legate de disponibilitate sau de preţ. Orange a lansat iPhone 4 în ţara noastră la sfârşitul lunii septembrie.

iPhone 4 de 16 GB cu un abonament de 29 de euro încheiat pe doi ani costă 219 euro, în timp ce varianta de 32 de GB costă 319 euro. Pentru abonamentele încheiate pe un an preţurile cresc la 452 euro, respectiv 557 euro. În Statele Unite varianta de 16 GB costă 199 de dolari, iar cea de 32 de GB, 299 de dolari, cu abonamente, la operatorul AT&T, încheiate pe doi ani.

iPhone 4 are o cameră foto de 5 megapixeli cu bliţ LED, capabilă să filmeze HD, procesor Apple A4, giroscop cu 3 axe şi timp de vorbire de până la 40% mai mare, toate într-un design nou şi frumos din sticlă şi oţel inoxidabil.

Fără abonament, terminalul cu capacitate de 32 de GB costă 4.500 lei, TVA inclusă, la eMAG.

Mai multe detalii la www.vodafone.ro/iphone. Vodafone România, divizie a Vodafone Group Plc., avea 9.819.000 clienţi, la 30 iunie 2010.

SURSA: Vodafone

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 18 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei şi spune că poate colabora cu Trump

News.ro acum 59 minute
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru al Canadei şi a declarat imediat că ar putea colabora cu preşedintele american Donald Trump, care promite tarife vamale care ar putea devasta economia canadiană, relatează

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°