Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Codul de bune practici, blocat de înţelegeri dubioase

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 octombrie 2010 ·

Codul de bune practici nu funcţionează din cauza unor înţelegeri între furnizori şi magazine, a declarat Valeriu Tabără, ministrul agriculturii. Legea a fost adoptată în toamna anului trecut cu scopul de a facilita accesul producătorilor în supermarketuri şi de a ieftini produsele la raft cu până la 30%. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

„Codul de bune practici nu funcţionează din cauza unor înţelegeri dintre furnizorul de produse agroalimentare şi supermarketuri, în niciun caz din cauza celor care au făcut această lege”, a spus ministrul Valeriu Tabără.

El nu exclude şi „un anumit tip de înţelegere între cei care comercializează, nu mai spun procesează în defavoarea celor care produc”.

Unde-s doi, puterea creşte

Ministrul agriculturii a precizat că va analiza care sunt elementele care generează disfuncţionalităţi în aplicarea acestei legi. „Atât putem face noi. Noi nu putem interveni să modificăm preţuri”, a adăugat Valeriu Tabără.

El susţine că şi producătorii poartă o anumită vină pentru faptul că reuşesc cu greu să-şi aducă produsele în supermarketuri.

„Trebuie să fie mai organizaţi. De pildă, în acest an, foarte mulţi producători din organizaţii operează separat, preţurile fiind bune, ofertele curg, merge bine. Eu am avertizat că anul 2010 necesită cu atât mai mult ca producătorii să fie uniţi, să fie partenerii celor cărora trebuie să le furnizeze materia primă”, a precizat ministrul.

Chiriţoiu: Birocraţia e principala piedică

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, este însă de o altă părere. El afirmă că motivul pentru care legea nu funcţionează este „exact excesul birocratic, faptul că e complicat de aplicat şi riscă să coste statul mai mult aplicarea decât beneficiile pe care le-ar aduce”.

Chiriţoiu a amintit că instituţia pe care o conduce a deschis anul trecut patru investigaţii

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris îl provoacă pe Donald Trump la o dezbatere televizată la CNN

Ziua Constanta acum o ora
Candidata democrată Kamala Harris l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA. Candidata demo

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 15 minute
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum o ora
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Franţa are un nou guvern condus de Michel Barnier

Mediafax acum o ora
Michel Barnier, fost negociator-şef pentru Brexit, este acum prim-ministrul Franţei, conducând un guvern format din personalităţi experimentate alături de noi figuri politice. Priorităţile noului guvern includ tranziţia ecologică, reformarea servici

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 2 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum o ora
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 3 ore
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 3 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°