Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NATO: divergenţe SUA-UE

Publicat in Adevarul, joi 14 octombrie 2010 ·

Reprezentanţii ţărilor NATO s-au reunit, ieri, la Bruxelles, pentru a se pune de acord asupra strategiei Alianţei în contextul noilor provocări şi ameninţări cu care se confruntă.

Actualul concept strategic al Alianţei Nord-Atlantice datează din 1999 şi a fost elaborat înaintea atentatelor din 11 septembrie, înaintea implicării aliaţilor în conflictele din Afganistan şi Kosovo şi a extinderii cu încă nouă ţări membre în estul Europei. Nici ameninţările la adresa ţărilor Alianţei nu mai sunt aceleaşi, celor vechi adăugându-li-se terorismul şi atacurile informatice.

Un nou concept strategic urmează să fie adoptat de către liderii ţărilor NATO, la summitul de la Lisabona, din 19-20 noiembrie, iar reuniunea de la Bruxelles trebuia, în principiu, să înlăture divergenţele de abordare ce mai persistă încă între cele 28 de ţări membre. Cele mai acute sunt de ordin financiar.

În timp ce statele europene, afectate de criză, vor să-şi reducă bugetele militare, SUA se opun. Robert Gates, secretarul american pentru Apărare, s-a declarat îngrijorat că o astfel de decizie ar forţa Statele Unite să cheltuiască ele însele mai mult şi să acopere "găurile" astfel apărute.

În plus, Washingtonul vrea ca partenerii săi să desfăşoare misiuni în afara teatrului tradiţional de operaţiuni al NATO, în vreme ce unele guverne europene susţin că Alianţa n-ar trebui să devină jandarm mondial într-un moment de austeritate şi reduceri de cheltuieli. Ca exemplu, Marea Britanie, aliatul-cheie al SUA în UE, îşi va reduce cu 10% bugetul militar, iar Germania vrea să facă economii în sectorul militar de cel puţin 9,3 miliarde de euro.

Franţa e bănuitoare

O problemă delicată rămâne sistemul de apărare antirachetă al NATO, în Europa. Deşi secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, crede că aliaţii vor fi de acord cu instalarea sistemului, Franţa are îndoieli. Alia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 39 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 55 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 51 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°