Un kilometru de drum sau de cale ferată, construit în condiţii similare, va costa la fel fie că este realizat la Constanţa sau la Satu Mare. Este propunerea Ministerului Transporturilor, care lansează spre dezbatere publică un proiect cu privire la standardele de cost
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) propune costuri standardizate pentru fiecare tip de lucrare şi marje de profit pentru constructori de 5-10%.
Viitorii kilometri de autostradă construiţi în România vor avea un preţ-etalon sensibil diferit în funcţie de aspectul reliefului unde urmează să fie construiţi. Astfel, un kilometru de autostradă de la şes urmează să fie contractat pentru 3.860.000 de euro. Un kilometru construit într-o zonă de deal este evaluat, conform standardelor de cost ale ministerului, la 5.050.000 de euro, în timp ce unul similar, dar dintr-o zonă montană, va avea un preţ de 6.100.000 de euro. Conform propunerilor specialiştilor din MTI, reabilitarea unui kilometru de cale ferată, pe o linie dublă electrificată, ar trebui să coste 4.998.000 de lei, adică aproximativ 1.190.000 de euro.
Preţul poate fi majorat, însă doar în anumite condiţii. "Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul ale amplasamentului investiţiei, precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite faţă de caracteristicile investiţiei de referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei", se arată în proiectul ministerului.
Un alt aspect important este faptul că la întocmirea acestui standard s-a luat în calcul un profit al câştigătorului licitaţiei de 5%, precum şi cheltuieli indirecte estimate la 10%. Similar, proiectul indică un standard de cost şi pentru reabilitarea de cale ferată, parte a unui coridor european. Pe aceste tro