Ministerul Muncii are constituit un fond de stimulente, dar acestea vor fi acordate celor ce au îndeplinit criteriile de performanţă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul de resort, Ioan Botiş.
“Atitudinea, în general, în Ministerul Muncii, a fost una pozitivă şi oamenii au înţeles că nu e o soluţie ieşirea în stradă. Singura soluţie corectă este de a sta de vorba, de a discuta şi a găsi rezolvarea pentru îndreptarea lucrurilor eronate. După discuţiile cu reprezentanţii sindicali şi colegi, am stabilit să ne întâlnim mâine (n.r vineri) şi să stabilim un calendar de corectare a problemelor de comunicare.
La nivelul ministerului avem constituit un fond de stimulente şi vom discuta cu sindicatele pe acest fond. În aceste instituţii (din subordinea MMFPS n.r) trebuie să avem performanţă şi un venit suplimentar poate veni doar în urma îndeplinirii criteriilor de performanţă. Am stabilit cu sindicatele să acordăm stimulente celor ce au îndeplinit aceste criteria”, a explicat Botiş.
Acesta s-a declarat solidar cu cei cu venituri foarte mici, cu salarii de 400 - 450 lei/lună.
Oficialul MFP a mai afirmat că în cursul săptămânii viitoare “vom avea o atitudine clară în legătură cu acordarea acestor stimulente”.
“Dacă vom constata că avem indicatori de performanţă, vom începe acordarea”, a precizat Botiş.
El a salutat iniţiativa din Parlament de a fi aduse amendamente la OUG 1/2010, privind salarizarea unitară, ce aduce o modificare prin care o medie a stimulentelor din 2009 se introduce în salariul brut.
“Trecem de la un mod variabil de acordare a acestor stimulente la unul fix. Aceste stimulente intră în salariul brut şi se constituie ca un plus lunar. Aş vrea să remarcă că, dacă prin decizia parlamentarilor obţinem trecerea acestui amendament, Legea salarizării unitare pentru 2011 va avea schimbări semnificative”,