- Diverse - nr. 651 / 15 Octombrie, 2010 Unul din cele mai pasionate jocuri de prin "tinutul secuiesc" este cel "de-a placutele". E greu sa-l incadrezi intr-o categorie anume: nu e nici joc de noroc, nici sport, nici nu dezvolta perspicacitatea, nici distreaza pe nimeni; ba, am spune, dimpotriva. Nu e legal (pentru ca in legislatia noastra sunt precizari exacte in acest sens), dar nici ilegal, pentru ca autoritatile statului in teritoriu (prefectura, parchet, politie, jandarmerie) motaie de-a-n picioarelea, daca nu-s furate de-a binelea de somnul… iresponsabilitatii. Cine sunt, insa, pasionatii de acest joc? Pai, taman primarii de comune, orase si municipii, flancati de consilierii locali, ai UDMR sau ai PCM, ecologisti sau independenti, toti o apa si-un pamant, toti aceeasi Marika, dar olecuta altfel coafata. Si nici macar nu-i un joc costisitor: e nevoie doar de niste bucatele de tabla si de niscai vopsea, de-o pensula, doua… si jocul poate sa inceapa! Dar, in fapt, cum se procedeaza? Undeva, prin hrubele primariei, mesteri iscusiti festesc o placuta noua, in functie de situatia locala: daca la gara CFR sau la intrarea si la iesirea din localitate sta de ani buni o placuta numai in limba romana (minoritarii "secui" fiind sub 20% din populatie), se confectioneaza una perfect legala, ca dimensiuni, format al literelor, dar si in limba maghiara. Daca inscriptionarea este deja bilingva, ea se pastreaza, dar apare un… viceversa: adica denumirea in ungureste se pune deasupra, iar cea in romaneste dedesubt. Sa vada tot drumetul cine are intaietate in tinut! Se lasa placuta la uscat si se asteapta o noapte fara luna, de preferinta ploioasa, atunci cand toti oamenii normali dormi, lucratorii polgarmesterului de la néptanács o instaleaza cu grija si cu dichis la cap de sat sau de urbe. A doua zi, privind-o, fiecare "tinutas" cuprins de patriotism local va simti ca ii cre