Profesorului Cicerone Poghirc – in memoriam

Ultima ta carte este excelentă, atîta doar că putea să se cheme la fel de bine Sentimentul paraguayan al fiinţei. În locul tău eu m-aş întoarce la Logica: unde, dacă nu acolo, se poate delira mai bine?

E. Cioran către C. Noica

Cu douăzeci şi trei de ani în urmă, la Universitatea din Bochum avea loc o mică senzaţie: Emil Cioran acceptase invitaţia de a participa la un colocviu organizat în onoarea sa. Sala de curs era arhiplină şi făptura lui gracilă părea oarecum pierdută în acea masă a admiratorilor veniţi să-l vadă. Şi chiar şi mai tîrziu, în atmosfera de bună dispoziţie de la resturant, unde nu arareori se sfîrşeau colocviile Facultăţii de romanistică, o umbră de melancolie continua să-l învăluie. Cu toate că, din cînd în cînd, arunca priviri insistent-întrebatoare către studentele aflate la celălalt capăt al mesei, părea absent. Cu sufletul în altă parte. Unde? Răspunsul l-am găsit, tîrziu, la Friedgard Thoma: „La începutul lui februarie 1987 vine Cioran la Köln, într-o vizită scurtă – în aceeaşi seară pleacă mai departe, nu mai ştiu unde, pentru un interviu sau o conferinţă…“.

Friedgard Thoma şi CioranUn profesor de filozofie din Bucureşti, dl Gabriel Liiceanu, cunoscător de top al lui Heidegger (pe acesta din urma, însă, Cioran, din păcate, nu-i aşa?, nu-l prea agrea: „un belfer“, care „de îndată ce foloseşte limbajul curent, vezi ce puţin are de spus“), s-a grăbit să găsească o formulă în care a presat acest amor întîrziat: „îndrăgostindu-se, Cioran vrea sex, în timp ce Friedgard vrea aforisme“. Încîntătoare formulă, prevazută şi cu o „pointe assassine“! Are un singur defect: e, de la cap la coada, falsă. Pentru că: 1. Nu, Cioran nu vrea „sex“ numai „îndrăgostindu-se“ (cuminţenia asta i-ar sta bine, poate, unui profesor de filozofie) şi asta a intuit perfect experimen