Compania aeriană low-cost Blue Air, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, a obţinut suspendarea hotărârii de intrare în procedura de insolvenţă, făcută publică în urmă cu câteva zile de Tribunalul Bucureşti, potrivit datelor trimise de oficialii companiei.
"Decizia Curţii de Apel repară în acest fel eroarea judiciară comisă de Tribunalul Bucureşti. Am reuşit să demonstrăm instanţelor de judecată că Blue Air nu are niciun motiv de a intra în insolvenţă şi că nu există niciun pericol economic care să planeze asupra societăţii noastre", au transmis oficialii companiei, adăugând că astfel se va opri campania negativă de imagine iniţiată la adresa Blue Air.
Cu o situaţie similară s-a mai confruntat anul acesta şi dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor, care a cerut şi a primit ulterior suspendarea intrării în insolvenţă, după ce Tribunalul Bucureşti a admis intrarea companiei în insolvenţă pentru o datorie de 308.000 de euro către compania Romconstruct din Ploieşti.
Dan Ioan Popp, Preşedintele Impact, susţinea atunci că nu îşi explică cum a fost posibilă admiterea intrării în insolvenţă şi că decizia tribunalului este o "aberaţie".
În urmă cu câteva zile Tribunalul Bucureşti a făcut publică admiterea intrării în insolvenţă a companiei aeriene low-cost Blue Air, la cererea formulată încă din martie de către operatorul aerian Carpatair şi compania Service Excellence Solutions, pentru datorii de 30.000 de euro şi respectiv 48.000 de euro, decizie care a fost imediat contestat de oficialii Blue Air. Aceştia au susţinut că toate datoriile către aceste companii au fost achitate. De asemenea, Tribunalul a desemnat atunci ca administrator judiciar compania Assistance Insolv Sprl.
Suspendarea hotărârii de intrare în insolvenţă înseamnă că Blue Air va continua activitatea în mod independent, fără ajutorul unui administrator judiciar