Miercuri, 13 octombrie a.c., s-au deschis la Bucureşti lucrările celei de-a 6-a ediţii a reuniunii Zilele Ştiinţifice ale Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş“, preşedintele congresului fiind dl prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul INBI. Până mâine, 16 octombrie, specialişti din toată ţara vor prezenta şi dezbate diverse aspecte din practica clinică şi din cercetare, grupate sub tema Bolile infecţioase – de la Pasteur la spectrometria de masă, organizatorii dorind astfel să sublinieze importanţa domeniului pentru medicina prezentului. Ediţia de anul acesta a Zilelor INBI va fi dedicată memoriei regretatului prof. dr. Mircea Angelescu, personalitate binecunoscută cititorilor săptămânalului nostru, stins din viaţă la începutul lunii mai 2010 şi care, prin activitatea sa de excepţie, a contribuit decisiv la dezvoltarea, afirmarea şi recunoaşterea Şcolii române de Boli infecţioase. Vom reveni cu detalii despre această importantă reuniune ştiinţifică într-un număr viitor.
Miercuri, 13 octombrie a.c., s-au deschis la Bucureşti lucrările celei de-a 6-a ediţii a reuniunii Zilele Ştiinţifice ale Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş“, preşedintele congresului fiind dl prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul INBI. Până mâine, 16 octombrie, specialişti din toată ţara vor prezenta şi dezbate diverse aspecte din practica clinică şi din cercetare, grupate sub tema Bolile infecţioase – de la Pasteur la spectrometria de masă, organizatorii dorind astfel să sublinieze importanţa domeniului pentru medicina prezentului. Ediţia de anul acesta a Zilelor INBI va fi dedicată memoriei regretatului prof. dr. Mircea Angelescu, personalitate binecunoscută cititorilor săptămânalului nostru, stins din viaţă la începutul lunii mai 2010 şi care, prin activitatea sa de excepţie, a contribuit decisiv la dezvoltarea, afir