Cate ineptii am auzit zilele astea, starnite de protestul contabililor si incercarea politicienilor de-a zeciui electoral tragismul, mai rar de cand urmaresc pana unde suntem in stare sa mergem pentru a ne privi dimineata in oglinda spre a exclama: oo, ce muschi frumos!
Gheorghe Ialomitianu si-a manifestat gandul cel mai intim la postul public si a sperat cu voce tare sa nu fie atatia angajati performanti in Ministerul de Finante, calificati sa ia stimulente. Varujan Vosganian si-a exprimat consternarea fata de ideea ca soferul unui comisar de Garda Financiara care merge sa confiste niste faze grase intr-un tir sa nu ia stimulente.
Si, nu in ultimul rand, Adrian Nastase, care de obicei rumega ce comite, dar de data asta a scris in somn si a cugetat ca proteste ca cel de la Finante ajuta PSD si motiunea de cenzura. Sa fie cat mai multe, deci, deoarece pe disperarea oamenilor se poate cladi. Mai ales pe cea a contabililor care au avut in perioada guvernarii sale cel mai unsuros trai. Ca untura ingrasa.
Descopera careva vreo legatura, fie ea si prin Amazon, pe Luna, intre sentimentul romanului, cel care-l face sa moara incet si sa-si blesteme zilele cand a sovait sa se care din tara, si vointa de profit a politicienilor, personal sau de grup?
In tot galopul acesta nerusinat, umorul cel mai sanatos, dar cel mai tragic, il inconjoara pe premier. Trec cu vederea apucaturile sale (mai nou) in contactul cu jurnalistii care nu-l intreaba cum sa-si faca emisiunile, nu-i trimit la avizare desfasuratorul si, eventual, posibilele reactii la raspunsurile sale tot mai increzute, si ma refer la drama pe care acest om chiar o traieste.
Guvernul sau a promovat cele mai sanatoase acte normative din ultimii 20 de ani, incearca sa repare toate nepriceperile interesate din aceasta perioada, dar in edificiul reformei a uitat de o vorba i
