În ultimii ani, Ion Pop este mai prezent ca oricînd în actualitatea editorială, atît în calitate de critic şi istoric literar, cît şi ca poet. Pe lîngă volumul despre „vocile“ echinoxismului poetic (2008), universitarul clujean a publicat şi o serie de noi cărţi notabile despre avangarda literară românească – domeniu în care rămîne, de departe, specialistul nr.1. Există, în privinţa acestora din urmă, o interesantă schimbare de perspectivă faţă de precedentele titluri (Avangardismul poetic românesc, 1969, Avangarda în literatura română, 1990). Ion POP, Din avangardă spre ariergardă, Editura Vinea, Bucureşti, 2010, 400 p. Căci atît Introducere în avangarda românească, apărută în 2007 la Editura ICR, cît şi masiva antologie în limba franceză de la Editura Est (La réhabilitation du rève…, 2006) propun o delocalizare a avangardei autohtone, optînd pentru o plasare a acesteia într-un cadru internaţional sau comparatist, preponderent francez, dar nu numai. În acelaşi timp, ele recuperează o serie de dimensiuni surdinizate sau ocultate în anii comunismului, cum ar fi dimensiunea politică a fenomenului, relaţia lui cu bolşevismul, anarhismul sau fascismul. Această recuperare „în evantai“ a filoanelor restante se vede cel mai bine în cea mai recentă carte a criticului, compozita Din ariergardă spre avangardă. Volumul reuneşte cîteva zeci de studii şi comentarii/conferinţe, comunicări despre autori sau teme conexe fenomenului, iar caracterul fragmentar al ansamblului nu trebuie să ne înşele: textele vin să umple o serie de „goluri“/aspecte pe care, dintr-un motiv sau altul, autorul nu a apucat să le abordeze sau să le dezvolte suficient pînă acum. Aşa stînd lucrurile, se vede acum şi mai limpede procesul de extensie continuă, de la o carte la alta, al cercetărilor lui Ion Pop despre avangarda românească, printr-o haşurare progresivă a petelor albe. Mai mult chiar decît