Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grupul condamnaţilor „fără vină” şi-a strigat supărarea pe justiţie în centrul Hunedoarei

Publicat in Adevarul, vineri 15 octombrie 2010 ·

Mai mulţi hunedoreni care au fost condamnaţi în trecut pentru diverse infracţiuni au organizat în această după-amiază o acţiune de protest împotriva autorităţilor judiciare din România, pe motiv că au stat pe nedrept la închisoare. Ei şi-au îndreptat furia spre oamenii legii.

Mitingul a avut loc în centrul Hunedoarei, chiar în faţa Casei de cultură.

Favoruri sexuale pentru oamenii legii, de la „fetiţele” de pe şoseaua Deva - Orăştie

Foştii deţinuţi şi-au strigat la microfon revolta faţă de cei care i-au anchetat, arestat şi condamnat.

Protestul a fost iniţiat de hunedoreanul Vili Rupa, de 37 de ani, arestat în 1998 pentru trafic de mercur. Rupa (foto) a câştigat un proces împotriva statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după ce a reclamat că nu a avut parte de un tratament corect în timpul anchetei şi al perioadei de detenţie. În urmă cu un an, el a primit despăgubiri de 30.000 de euro, potrivit deciziei CEDO.

„Vreau ca procurorii care m-au anchetat să fie arestaţi. Ei m-au răpit, m-au sechestrat şi m-au torturat”, afirmă Rupa.

Vrea să se răzbune pe irlandezi

Mihai Şelaru, de 37 de ani a fost arestat în luna septembrie a anului trecut de autorităţile irlandeze, pentru încurajarea prostiruţiei, iar la sfârşitul lunii aprilie 2010, a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendare.

Instanţa a dispus eliberarea lui, dar l-a expulzat în România, cu o interdicţie de 10 ani de a mai intra pe teritoriul irlandez. El li s-a plans autorităţilor hunedorene de nedreptatea suferită. “M-am adresat autorităţilor din Hunedoara, am adus probe prin care să îmi demonstrez nevinovăţia, dar poliţiştii nu au mişcat un deget”, a spus Şelaru.

Supărat că a fost prins

Doinel Tirănesc, un alt hunedorean care a participat la protestul “împotriva mafiei din justiţie” s-a plâns

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 4 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 2 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 5 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 12 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 7 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 3 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

24°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°