Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paralizia sistemului fiscal l-a înduplecat pe Ialomiţianu

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 15 octombrie 2010 ·

Angajaţii DGFP Braşov au protestat, ieri, destul de sonor şi au blocat accesul în instituţie pentru câteva zeci de minute, după ce au primit ameninţări din partea anumitor persoane din conducere că vor fi daţi afară

Angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Braşov şi ai Administraţiei Finanţelor Publice au refuzat ieri să intre la serviciu, preferând să protesteze în faţa instituţiei. Alături de ei au venit şi angajaţi ai altor administraţii ale finanţelor din judeţ.

Protestul de ieri a fost continuarea celui început miercuri la Bucureşti şi extins apoi aproape în toată ţara. La Braşov, angajaţii fiscului se plâng de salariile mici şi mulţi dintre ei aşteaptă să vadă ce se va rezolva în urma negocierilor cu conducerea ministerului. „Şase luni mai am de aşteptat dacă nu se rezolvă nimic şi voi pleca din ţară”, ne-a declarat una dintre angajate. Alţi salariaţi ai Fiscului spuneau că nu sunt interesaţi de stimulente, ci de salariu.

„Dacă am avea un salariu decent nu am fi aici, dar la noi stimulentele ţineau loc de salarii. Nu ne interesează stimulentele, ci vrem salarii normale, decente pentru a lucra în sistem, mai ales că noi aducem la bugetul statului sume importante”, s-a plâns o altă angajată.

„Acum am 580 de lei salariu, iar soţului meu, care este şi el bugetar, i-au tăiat 1.000 de lei din salariu. Cum credeţi că ne descurcăm”, s-a plâns o altă angajată a Fiscului braşovean.

Se deblochează

stimulentele

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, le-a transmis, ieri, angajaţilor, după discuţiile cu liderii sindicali, că stimulentele pe august şi septembrie vor fi deblocate, după ce o comisie formată din sindicalişti şi reprezentanţi ai MFP va analiza modul de acordare. Ialomiţianu a mai spus că vrea să vadă modul în directorii din minister au repartizat aceste stimulente, astfel încât cei

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

Scădere puternică a preţurilor petrolului, pe fondul posibilului acord nuclear dintre SUA şi Iran

HotNews acum o ora
Cotaţiile petrolului au înregistrat joi o scădere accentuată, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat progrese semnificative în negocierile pentru un acord nuclear cu Iranul. Investitorii anticipează o creştere a exporturilor de ţiţei i

Rusia și Ucraina se întâlnesc la Istanbul, fără speranțe de progres

Mediafax acum o ora
Delegații din Moscova și Kiev se reunesc vineri la Istanbul pentru primele negocieri directe din 2022, dar absența lui Putin și trimiterea unei echipe de rang inferior de către Rusia au stins orice optimism. Partea rusă e condusă de Vladimir Medinsk

TIR prăbușit 130 de metri în râpă lângă Sinaia

Mediafax acum o ora
Un TIR încărcat cu accesorii speciale pentru autovehicule grele s-a răsturnat, vineri dimineață, într-o râpă adâncă lângă Sinaia. Accidentul s-a produs în jurul orei 4.30 pe DN1, când vehiculul a părăsit carosabilul și s-a prăbușit aproximativ 130 d

Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 16 mai 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit; Sfinții Cuviosi Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei Sfantul Teodor cel Sfintit a fost ucenicul Sfantului Pahomie cel Mare. S-a nascut si a crescut pagan in Tebaida de Sus. La varsta de 14 ani paraseste cas

Contre între miniştrii de externe ai Ungariei şi Poloniei la reuniunea NATO din Turcia, pe fondul scandalului de spionaj dintre Budapesta și Kiev

G4Media acum o ora
Miniştrii de externe ai Poloniei şi Ungariei au avut un schimb de replici la reuniunea NATO din Turcia, care s-a prelungit apoi cu contre publice pe X, în legătură cu scandalul de spionaj dintre Budapesta şi Kiev, transmite News.ro. Susține G4Media.

Nicușor Dan, 2016: „Nu mai vrem să avem un Parlament autist”. Simion, 2025: „Sper ca toți talibanii care pierd alegerile să își ceară scuze”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat miercuri (16 noiembrie 2016 n.r.), la Timişoara, că formaţiunea sa îşi doreşte ”schimbarea clasei politice, a politicianului român” şi un Parlament care ”să nu fie autist”. Afirmația este de pe vremea în car

Irina Begu s-a calificat în semifinale la Parma » Trei reveniri impresionante pentru jucătoarea din România

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Irina Begu (34 de ani, 83 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de 125 de puncte de la Parma, după o victorie cu 3-6, 6-3, 7-6 (5) în fața Annei Bondar (27 de ani, 89 WTA). Jucătoarea din România o va întâlni în penultimul act al competiției

FBI avertizează că inteligenţa artificială este folosită pentru a imita vocea unor oficiali americani / „Dacă primiţi un mesaj care pretinde a fi de la un înalt oficial american, nu presupuneţi că este autentic”

G4Media acum 2 ore
Actori rău intenţionaţi se dau drept oficiali americani de rang înalt folosind mesaje vocale generate de inteligenţa artificială, ca parte a unei scheme de „vishing”, prin care încearcă să obţină acces la conturile personale ale acestora, a avertiza

Kelemen Hunor: La PSD e degringoladă, şi la PNL se simte. Trebuie să fii artist să creşti salariile, pensiile, să arunci deficitul la 9,3% şi să pierzi alegerile. Nu s-a întâmplat nimănui în Europa. Doar lui Ciucă şi Ciolacu

News.ro acum 13 ore
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, joi, că la PSD este degringoladă, şi la PNL se simte, el arătând că tebuie să fii artist să creşti salariile, pensiile, să arunci deficitul la 9,3%, să semnezi contracte de 3 ori cât ai în buget şi să pierzi al

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/16°
dum.

8°/21°
lun.

11°/24°
Iasi
acum

vin.

7°/12°
sâm.

7°/17°
dum.

7°/20°
lun.

8°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/20°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

6°/16°
lun.

7°/17°
Timisoara
acum

vin.

5°/16°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/20°
lun.

9°/19°