Copila a început să ia lecţii particulare de pian pe când avea 5 ani şi pentru că nu a reuşit să ia locul I la prima competiţie la care a participat, a început să repete 10 ore pe zi.
Aida-Ranya Sobh este o fetiţă de doar opt ani, care a reuşit în trei ani de lecţii de pian, să obţină rezultate deosebite la concursurile naţionale şi internaţionale. Deşi era cea mai mică din grupa de vârstă la concursuri, copila a urcat pe podium la toate cele şase concursuri la care a participat.
Mama ei spune că pianul a fost o pasiune de-a ei, dar pentru că părinţii săi nu au avut bani să-i cumpere unul, aceasta şi-a dorit foarte mult ca fiica ei să poată învăţa să cânte la acest instrument. „Eu am făcut chitară clasică, dar când eram copil îmi doream să ştiu să cânt la pian. Din cauză că ai mei nu au avut bani să-mi cumpere unul, eu i-am cumpărat fiicei mele când avea cinci ani şi tot atunci a început şi lecţii particulare”, povesteşte femeia. Părinţii au observat că fetiţa este foarte entuziasmată de pian şi cu toate că nu au obligat-o niciodată să exerseze mai mult, Ranya era pe zi ce trece mai fascinată de noul instrument. „Îmi place foarte mult să cânt la pian. Când eram mai mică, cântam două-trei ore pe zi, până când am mers, anul trecut la concursul «Tinere Talente Muzicale», unde am obţinut locul II şi de atunci exersesz mult mai mult ”, spune fetiţa de 8 ani.
Dezamăgirea acelui moment a determinat-o să depună şi mai mult efort
Fiind o fire ambiţionasă, la prima competiţie din viaţa ei, Ranya s-a simţit nedreptăţită şi de atunci nu a mai încetat să exerseze ori de câte ori avea timp liber. Din acel moment, joaca s-a transformat în repetiţii la pian. „Eram în vacanţă şi toată ziua mi-o petreceam în faţa pianul exersând. După doar o lună de la prima competiţie, în iunie 2009, am participat la un alt concurs, la Bucureşti, unde am luat marele p