Sofia şi Moscova au stabilit astăzi, în urma unei vizite în Bulgaria a şefului Gazprom, Alexei Miller, ca până în luna noiembrie a acestui an să înfiinţeze un joint-venture pentru construcţia părţii bulgăreşti a conductei ruseşti South Stream, anunţă Novinite. Sursa: Codrin Prisecaru
Anunţul a fost făcut de directorul executiv al Gazprom, Alexei Miller, în urma unei întâlniri cu primul-ministru bulgar Boyko Borisov şi cu ambasadorul turc la Sofia.
Miller a declarat presei că discuţiile cu Sofia pentru implementarea proiectului au făcut progrese importante şi şi-a exprimat încrederea că South Stream, care urmăreşte transportul gazelor ruseşti către Europa ocolind Ucraina, va deveni operaţional în 2015.
În cursul zilei, Miller a avut discuţii şi cu ministrul economiei şi energiei, Traicho Traikov, în cursul cărora era de aşteptat ca ministrul să facă o nouă încercare de reducere a preţului gazelor ruseşti şi de semnare a unui contract direct de furnizare a gazelor cu Gazprom – teme care, de altfel, au fost şi pe agenda Ministerului român al Economiei în discuţiile cu Gazprom. Ministrul bulgar a precizat totuşi că subiectul nu a fost pe agenda întâlnirii.
Traikov a negociat o reducere a preţului gazelor ruseşti în timpul discuţiilor cu oficialii ruşi din luna iulie, când a previzionat o ieftinire cu "câteva procente" pentru industrie şi casnici, dar acest lucru nu s-a mai realizat, mai precizează Novinite.com.
Acord cu România în 2011
Vizita lui Miller în Bulgaria vine după ce miercuri a avut întâlniri şi în Bucureşti cu oficiali români, respectiv cu premierul Emil Boc şi ministrul economiei, Ion Ariton, pentru a discuta despre proiecte energetice comune.
Cu ocazia aceste vizite, Miller a semnat un memorandum privind intenţiile de a pregăti studiul de fezabilitate pentru trecerea Sotuh Stream pe teritoriul României.
"În condiţiile