Are 2.500 mp, se află în Paradisul Verde din Corbeanca şi arată ca-n filme. Este vorba despre cea mai scumpă locuinţă scoasă la vânzare în România.
Proprietarul, un om de afaceri care a părăsit ţara, a cerut pe ea 6,5 milioane €. Reporterii Click! au văzut-o! Are deschidere la lac, cinci dormitoare, şapte băi, dintre care două de serviciu, trei garaje, o punte cu foişor, un doc pentru accesul la lac şi o cascadă, un centru de fitness, sală de bowling şi biliard, sală de spectacole, cinematograf, centru spa, piscină interioară, precum şi camere pentru angajaţi.
"A fost scoasă la vânzare încă de la începutul anului. Până acum, doar două persoane s-au arătat interesate să o cumpere, însă, nu au ajuns să se înţeleagă la preţ cu proprietarul. Pentru că nu a găsit cumpărător, vila a fost închiriată, de ieri, contra sumei de 23.000 € pe lună", ne-a spus administratorul domeniului.