După aproape 30 de ani, Premiul Nobel pentru Literatură revine în spaţiul sud-american, la scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, după ce, în 1982, Academia Suedeză i-l decernase columbianului Gabriel Garcia-Márquez. Legătura dintre cei doi merge însă dincolo de acest punct comun de a fi fost, ambii, cîştigători ai prestigiosului premiu. Timp de trei decenii, presa a înregistrat reacţii care îi indicau pe cei doi scriitori a fi cînd prieteni, cînd oponenţi. Iniţial prieteni apropiaţi, Llosa şi García Marquez s-au regăsit pe o scară diferită de valori din pricina orientării politice, fiind bine cunoscută critica lui Llosa la adresa susţinerii lui Fidel Castro de către García Márquez. Llosa s-a remarcat nu doar prin activitatea sa literară, ci şi prin puternica implicare în viaţa politică, culminînd cu candidatura sa la preşedinţie în 1990, pierdută însă în favoarea lui Alberto Fujimori. Contactat cu un sfert de oră înainte de anunţul oficial, de către secretarul general al Academiei Suedeze, pentru a i se comunica vestea că a fost ales laureat al Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, Llosa a fost atît de uimit de veste, încît, pînă în momentul comunicatului oficial, s-a întrebat „dacă nu cumva este totul o glumă“. „Am aşteptat acele 14 minute şi, apoi, totul a devenit real. Sînt foarte fericit şi recunoscător, a fost ceva total neaşteptat, o adevărată surpriză. Premiul Nobel este, pentru orice scriitor, recunoaşterea operei de o viaţă“. La conferinţa de presă ţinută la Institutul Cervantes din New York, scriitorul accentuează că este, de asemenea, un premiu acordat limbii spaniole, pe care o consideră a fi una dintre cele mai dinamice şi creative, şi că speră că este o distincţie cu care îi este recompensată mai degrabă creaţia literară, decît activitatea sa în sfera politicii. Llosa, premiat pentru „cartografierea structurilor puterii şi pentru franc