Cei peste 500 de angajaţi de la Direcţia de Finanţe şi Trezorerie, care au protestat timp de două zile în municipiul Buzău şi Râmnicu Sărat şi în trei oraşe din judeţ, au reluat lucrul din această dimineaţă.
Liderii de sindicat spun că sunt cu ochii pe ministrul de Finanţe, din partea căruia aşteaptă să-şi ţină promisiunea că va acorda stimulentele salariale restante din ultimele trei luni. „Lumea aşteaptă să se întâmple ce ne-a promis ministrul. Ieri oamenii au spus ca dacă ministrul nu se ţine de promisiune vor ieşi iar in stradă”, a declarat Nicolae Adrian Radu, liderul Sindicatului Liber din finanţele publice Buzău.
Liderii de sindicat ai profesorilor din Buzău, care s-au solidarizat încă de ieri cu finanţiştii, spun că aşteaptă în continuare deciziile care se vor lua la centru. „Aşteptăm un calendar al protestelor, dar după cum evoluează lucrurile se pare că se va declanşa un conflict pe termen nelimitat”, a declarat Ion Dobre, liderul SÎP.
După protestul angajaţilor de la Finanţe, sute de cadre didactice şi studenţi s-au adunat aseară, de la ora 21.00, la sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi au cerut demisia ministrului Daniel Funeriu.