Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Tănăsescu cere criterii mai clare pentru acordarea stimulentelor

Publicat in rfi, vineri 15 octombrie 2010 ·

Problemele de la Ministerul de Finanţe nu ar fi apărut, dacă legea unică a salarizării ar fi fost adoptată mai rapid de Parlament. O spune la RFI reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu. El precizează că stimulentele trebuie acordate funcţionarilor după criterii mult mai clare. "Noile criterii trebuie să arate o eficienţă sporită", precizează el.

Problemele de la Ministerul de Finanţe nu ar fi apărut, dacă legea unică a salarizării ar fi fost adoptată mai rapid de Parlament. O spune la RFI reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu (audio).

El precizează că stimulentele trebuie acordate funcţionarilor după criterii mult mai clare. "Problemele de la Ministerul de Finanţe sunt rezultatul unor acumulări din perioada trecută. Este clar că sistemul implementat acum 15 ani de zile, în sensul de a avea două componente majore în salarizarea funcţionarilor Ministerului Finanţelor, o parte fixă a salariului şi o parte variabilă, legată de acordarea acestor stimulente a fost un sistem care, prin noua lege unitară de salarizare se repară şi se creează un lucru care să arate o predictibilitate mult mai puternică, în ceea ce priveşte politica salarială, în anii care urmează", explică Mihai Tănăsescu.

"Dacă această lege a salarizării unice era aprobată în timp, chiar marţea trecută de către Parlament, care într-un fel regla această problemă, prin includerea stimulentului mediu în salariul de bază, aceste proteste n-ar mai fi avut loc", crede reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional.

Fostul ministru de Finanţe din Guvernul condus de Adrian Năstase spune că noile criterii de acordare a stimulentelor pentru funcţionarilor publici trebuie să fie mai clare. "Noile criterii pentru acordarea stimulentelor trebuie să arate o eficienţă sporită, trebuie să arate o determinare şi o aplecare a funcţionarilor către instituţie, trebuie să arat

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Nicuşor Dan anunţă că pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa vor intra in reparaţii în cursul anului viitor.

News.ro acum 53 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, anunţă că în mod cert pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe drumul naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul preci

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 4 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 8 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°