Liderii sindicali din învăţământul braşovean nu organizează proteste, însă sunt indignaţi de hotărârea Guvernului de a îşi asuma răspunderea pe Legea Educaţiei.
Liderii sindicali de la Braşov sunt de părere că bugetarilor le lipseşte o acţiune coerentă de protest, la care să ia parte toate sectoarele. În lipsa unui ton unitar, profesorii braşoveni nu vor fi mobilizaţi de sindicate în aceste zile pentru a protesta împotriva măsurii de diminuare a salariilor. Liderii sindicali îşi exprimă însă indignarea referitor la modalitatea aleasă de guvernanţi pentru adoptarea Legii Educaţiei.
„Suntem indignaţi de asumarea răspunderii pe Legea Educaţiei, fără o consultare prealabilă cu cadrele didactice. Este o lege organică care ar fi trebuit să fie votată de cele două camera ale Parlamentului", a spus Ligia Mara, vicepreşedinta FSLI.
Zeci de cadre didactice au protestat spontan aseară în faţa Ministerului Educaţiei, animaţi de protestele angajaţilor de la Finanţe.
„La protestul de la Ministerul Educaţiei nu participă profesori braşoveni pentru că este prea departe. Astăzi vom întocmi însă amendamente pentru Legea Educaţiei, pe care le vom transmite mai multor parlamentari. Preşedintele FEN, Constatin Ciosu este aşteptat la Braşov, iar împreună vom dezbate situaţia actuală", a declarat Florin Dobrescu, reprezentantul FEN la Braşov.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: