Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Unde plecaţi, mă?"

Publicat in Romania Libera, vineri 15 octombrie 2010 ·

Protestul de la Ministerul Finanţelor semăna ieri cu un animal tăiat în două. Pe culoarele ministerului, peste 200 de funcţionari huiduiau de o zi şi o noapte conducerea care i-a lăsat cu salarii de măturători. Afară, la intrare, alţi 500 de colegi de-ai lor din Bucureşti aveau aceeaşi durere, însă ea trebuia îngrămădită în ţarcul aranjat de Jandarmerie. Fie că erau de la Garda Financiară, de la ANAF sau de la direcţiile de finanţe de sector, oamenilor le era interzis să se alăture celor de pe culoarele clădirii.

„Mă duc printre ei, să-i mai liniştesc", spunea, încordat, Vasile Marica, liderul sindical al „Sed Lex", în timp ce se strecura în mulţime. Funcţionarii erau îndârjiţi, pieriseră zâmbetele şi dispăruseră bancurile de la mitingurile de odinioară. Aveau şi de ce. Zeci de fluturaşi albi de salariu erau pasaţi din mână în mână, să-i vadă toată lumea: sumele variau între 400 şi 600 de lei. Spre deosebire de protestele unde oamenii „sunt scoşi", aici nu mişca nimeni în front. „Unde plecaţi, mă?", le-a luat rapid la întrebări o funcţionară vigilentă pe trei colege care ieşeau grăbite din ţarc. „La pipi, domne!". Răspunsul a liniştit pe toată lumea. Între timp, sindicaliştii împărţeau cafea prin mulţime, iar liderii erau pregătiţi cu sacoşe de mâncare comandată la o firmă de catering.

„Să ştii că acele salarii nesimţite, aşa cum le ziceaţi voi, le aveau consilierii şi directorii, nu noi. Ăia au venit şi au plecat cu miniştrii care i-au adus", povestea Lucian Marinescu, liderul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici din Direcţia Finanţelor Bucureşti. Salariile funcţionarilor de rând din minister depăşeau cu puţin 2.000 de lei, iar stimulentele compuneau cea mai mare parte din ele, explica sindicalistul. Protestatarilor nu le venea însă să creadă că tocmai ministrul Gheorghe Ialomiţianu, fost director al Direcţiei Generale de Finanţe Publice Br

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum o ora
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 8 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

21 de deputați cu proprietăţi în Capitală rămân fără bani din decontarea chiriei. Parlamentarii modifică statutul

Adevarul acum 2 ore
Ciprian Şerban, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat luni, 16 iunie că se va modifica regulamentul, printr-un proiect, astfel încât nu vor mai beneficia de sumă forfetară pentru decontarea chiriei parlamentarii care au proprietăţi în Capital

O destinație populară din Italia le interzice chelnerilor și vânzătorilor să mai abordeze turiști pe stradă. Sancțiunile severe pe care le riscă

Adevarul acum 11 minute
În una dintre destinaţiile de vis din Italia, autorităţile au dat o ordonanță care interzice complet ca turiștii să fie abordați pe stradă de chelneri sau vânzători, sub amenințarea unor sancțiuni severe.

Ploi, caniculă și diferențe bruște de temperatură. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

HotNews acum 6 ore
Vremea va fi oscilantă în următoarele două săptămâni, cu episoade de caniculă urmate de o răcire a vremii care va aduce ploi în mare parte din țară, potrivit prognozei emise de meteorologi pentru intervalujl 16-29 iunie. Vremea în Banat Până în data

Mircea Rednic este noul ANTRENOR al lui Standard Liege. „Sunt foarte onorat să mă întorc acasă”

Gandul acum o ora
Mircea Rednic e noul antrenor al lui Standard Liege, după ce luna trecută plecat luna trecută de la UTA. Din 2000, Rednic a început cariera de antrenor și este campion în 2003 cu Rapid, campion în 2007 cu Dinamo, câştigător al Cupei României în 2002

Kelemen Hunor, despre rocada premierilor: „Vine rotativa naturală, fără să ai scris pe hârtie”. Argumentele liderului UDMR

HotNews acum 2 ore
Liderul UDMR Kelemen Hunor a afirmat, la Digi24, că rotativa premierilor între PNL și PSD se va face indiferent dacă va fi menționată sau nu într-un acord de coaliție întrucât va fi dificil ca un prim-ministru să reziste în funcție trei ani și jumăt

CFR Călători spune că nu își va opri activitatea și nici nu intră în faliment, însă cere compensație mai mare de la stat. Care este pericolul

HotNews acum 5 ore
CFR Călători neagă informațiile apărute în spațiul public cum că ar fi în pericol de faliment sau de a opri activitatea. Compania feroviară de stat reclamă însă nivelul compensației primite de la stat și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul

Vasile Blaga, despre o variantă de guvernare pe care insistă PSD: „Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară”

HotNews acum 6 ore
Varianta unei rocade a premierilor, pe modelul Ciucă-Ciolacu, așa cum propune PSD, nu ar trebui luată în calcul, consideră senatorul PNL Vasile Blaga. El spune că președintele Nicușor Dan trebuie să își asume desemnarea unui premier, în contextul în

Sondaj. România, în rândul ţărilor UE cu cea mai mare rată a violenţei asupra femeilor în cuplu

Mediafax acum 5 ore
Aproape jumătate dintre femeile din România (45,5%) au suferit violenţă psihologică din partea partenerului intim, faţă de media UE de 29,9%, ţara noastră situându-se pe poziţia a 4-a, după Ungaria, unde 52,1% dintre femei au suferit violenţă psihol

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

15°/29°
mar.

16°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
Constanta
acum

27°
lun.

17°/28°
mar.

19°/26°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

12°/29°
mar.

14°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

30°
lun.

14°/32°
mar.

11°/28°
mie.

16°/31°
joi

17°/33°