Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu îi cere lui Geoană să grăbească reexaminarea legii pensiilor în Senat

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 octombrie 2010 ·

Președintele Traian Băsescu îi cere președintelui Senatului Mircea Geoană să demareze „cât mai urgent posibil” reexaminarea legii pensiilor. Geoană spune că se grăbește și că ”legea a intrat în procedură accelerată”, dar trebuie ”să beneficieze de toată atenția Legislativului”.

Într-o scrisoare trimisă azi președintelui Senatului, șeful statului solicită „adoptarea cât mai rapidă a Legii privind sistemul unitar de pensii publice” care reprezintă „o condiţionalitate pe care România şi-a asumat-o prin semnarea Scrisorii de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional” şi, totodată, „o necesitate pentru adoptarea, în termen legal, a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011”.

Președintele îi reamintește lui Mircea Geoană că încă din data de 7 octombrie a cerut ca parlamentul să rexamineze legea pensiilor și să ia în considerare propunerea ca vârsta de pensionare pentru femei să fie redusă la 63 de ani.

„Având în vedere faptul că în data de 7 octombrie a.c., în temeiul art. 77 alineatul 2 din Constituţia României, am adresat Parlamentului solicitarea de a reanaliza oportunitatea reducerii vârstei de pensionare pentru femei de la 65 la 63 de ani, prin prezenta scrisoare vă solicit, ca în conformitate cu atribuţiile dumneavoastră legale, în calitate de Preşedinte al Senatului României, să aveţi în vedere dezbaterea şi aprobarea cât mai urgent posibil a acestei solicitări formulate”, se arată în scrisoarea șefului statului.

Președintele Băsescu subliniază în scrisoarea sa că “dezbaterea şi adoptarea, de către forul legislativ, a solicitării mele, ar însemna un pas important în îndeplinirea de către România a obligaţiilor asumate la nivel internaţional faţă de partenerii săi”.

Tergiversări la Senat

PSD şi PNL au reuşit miercuri în Senat să pareze intenţiile parlamentarilor puterii de a face din legea pensiilor o urge

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 19 minute
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

MAE reaminteşte românilor să evite orice călătorie în Liban

Mediafax acum 29 minute
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, niv

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Vremea

București
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°