În ţara acelor de pin şi-a soarelui călătorind pe mare în vechiul fort părăsit doarme Caillou plase cu ciuperci atârnă de tavan uscându-se în curenţii marini

după lumina-ncrucişată prelinsă prin două barbacane Caillou află ce oră e mai bine decât după orice ceas pâlcuri de chiparoşi îşi lasă umbra de catedrală pe pământ semnalizând întoarcerile vântului vântul împrejmuind cu spumă pietrele abia uscate ce-ntr-o clipă îşi întunecă iarăşi albeaţa Vilele în culori de argilă au un aer părăsit câteva bărci dorm în largul mării

căsuţele din golf par paturi suprapuse într-un cămin de burlaci

piezişe stânci ies din mare păzind fruntarii invizibile

verdele şi albastrul joacă în urmele de vapoare

stânca din mijlocul mării se arată o dată la o mie de ani

spune Caillou mestecând o ciupercă să vadă

dacă-i destul de uscată încât saliva pătrunzând-o

s-o facă gustoasă ca-n tinereţe

Pe înalta faleză pini târâtori contorsionaţi acoperiţi de iască

printre crengile lor spuma valurilor urcă precum fumul

aduse de vânt voci de nu ştii unde

în larma de valuri pluteşte melodia limbii franceze

mic miracol al fluxurilor într-un golf din Toulon

lângă fortul părăsit învăluit în miros de ciuperci

vei mai şti vreodată că ai respirat aici

vei putea urgisi tot restul vieţii tale

de dragul unui colţ cu apă şi stânci?

nu-i nevoie de cuvinte

aceste rânduri sunt o impietate

şi stânca din mijlocul mării mă va pedepsi

cum ştie ea să pedepsească spune Caillou

care-i încredinţat că ea ne stăpâneşte vieţile

În ţara acelor de pin şi-a soarelui călătorind pe mare în vechiul fort părăsit doarme Cai