Este bine ca fiecare copil să crească împreună cu ambii părinţi, spun psihologii. Însă, din diverse motive, acest lucru nu este mereu posibil, copilul rămânând în grija unui singur părinte, mai ales a mamei.

Familia tradiţională presupune prezenţa ambilor părinţi în viaţa copilului, lucru care îl ajută pe cel mic să îşi formeze modele şi care îi asigură un echilibru emoţional. Totuşi, din cauza pierderii partenerului de viaţă, a divorţului sau din alte motive, copilul ajunge să fie crescut de un singur părinte. Acest lucru îl poate afecta, dându-i un sentiment de nesiguranţă.

Însă familia monoparentală poate fi cea mai bună soluţie în cazul în care copilul creşte într-un mediu plin de certuri şi de tensiuni între părinţi. Părintele unic trebuie să facă tot posibilul pentru a crea un cadru familial în care copilul să se simtă ocrotit, iubit şi înţeles.

Astfel, copilul va fi îndrumat să facă alegeri bune, evitând comportamentele deviante prezente în „familia dezorganizată", aşa cum este etichetat de multe ori căminul cu un singur părinte.

Mai multe responsabilităţi

Statutul de părinte singur poate deveni copleşitor. Astfel, părintele este nevoit să îşi asume un rol dublu, încercând să facă lucruri pe care celălalt părinte ar trebui să le facă. Aceste greutăţi nu trebuie să ducă însă la neglijarea copilului, sub pretextul că părintele „nu îşi mai vede capul de treburi". Dimpotrivă, el trebuie să fie atent la nevoile copilului şi să îşi facă timp pentru cât mai multe activităţi în familie. De exemplu, rezer­-vă-ţi de duminică, de pildă, pentru diverse activităţi distractive. Faceţi o rutină din a lua masa împreună, obicei care vă îmbunătăţeşte comunicarea. Un studiu american a arătat că acei copii care iau masa cu părinţii (cu ambii sau cu unul dintre ei) vor avea mai puţine probleme comportamentale.

Separaţi, dar împreună pentru copil