Arată ca nişte pietre mici, se dezvoltă aproape fără nici un oic de umiditate şi nimic din înfăţişarea lor nu spune că este vorba, de fapt, despre nişte flori.
Partea aeriană a plantei imită perfect pietrele, aceasta fiind o modalitate foarte inteligentă de a se porteja până în momentul în care va înflori.
Înfloresc o dată pe an
Aceste plante porvin din Africa, din zone fără nici un pic de umiditate în cea mai mare parte a anului. Tocmai de aceea, pentru cei care îți cumpără aceste mici minuni vegetale, trebuie să știe că nu trebuie udate decât iarma până primăvara. „Interesant este faptul că această plantă produce flori aproape fără umiditate. Primăvara şi vara, când ies din hibernare, aceste mici pietre se despică în două şi din centrul lor apar două frunzuliţe. În general aceste flori apar toamna, cam în această perioadă, cu mici decalaje.", spune Sorin Botiş, unul dintre asociaţii de la firma clujeană care comercializează aceste flori. „O asemena floare se vinde cu cinci lei şi pot fi ţinute în casă. Iarna au nevoie de o temperatură de 15 garde Celsius ziua şi în jur de 5 grade noapte. Vara şi primăvara are nevoie de mai multă lumină şi căldură pentru a înflori", spune Sorin Botiş.
Au 6000 de plante împreună
Cei doi clujeni pasionaţi veniţi al Piteşti de Sărbătorile Toamnei au pornit această afacere cu cactuşi şi Lithops (florile care imită pietrele) din pasiune. Ei au o colecţie de 6000 de cactuşi şi alte plante. „firma am făcut-o acum patru ani. Am fost colecţionari paionaţi şi autodidacţi, niciunul dintre noi neavând studii de specialitate. Firma se numeşte Adaria Garden şi suntem doi asociaţi, eu şi colegul meu Cristian Neciu. Eu am cam 2000 de plante în colecţie iar Cristian are cam 4000", spune Sorin.
Pasiune pentru cactuşi
Clujenii sunt mari iubitori de cactuşi, având exemplare care au peste zece ani, achiziţionate