Preşedintele român solicită adoptarea cât mai rapidă a Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Traian Băsescu i-a trimis, vineri, o scrisoare preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, în care explică faătul că România şi-a asumat această condiţie prin semnarea Scrisorii de intenţie cu FMI.
UPDATE Geoană îi răspunde preşedintelui Băsescu: "Un act normativ de o asemenea importanţă trebuie să beneficieze de toată atenţia Parlamentului"
Geoană consideră că "un act normativ de o asemenea importanţă şi cu un impact social şi economic major afectează în mod direct mai bine de cinci milioane de români şi trebuie să beneficieze de toată atenţia Legislativului, în calitatea sa de organ reprezentantiv suprem al poporului român".
Preşedintele Senatului a subliniat că împărtaşeşte opinia şefului statului, potrivit căreia este necesar ca, în lege, vârsta de pensionare să fie redusă şi diferenţiată.
Geoană a menţionat că legea a intrat în procedura parlamentară accelerată.
Citiţi şi:
Vârsta de pensionare se negociază la Palatul Cotroceni
În scrisoare este solicitată "adoptarea cât mai rapidă a Legii privind sistemul unitar de pensii publice" care reprezintă "o condiţionalitate pe care România şi-a asumat-o prin semnarea Scrisorii de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional", dar şi"o necesitate pentru adoptarea, în termen legal, a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011", potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, citat de Mediafax.
În comunicat se precizează:
Având în vedere faptul că în data de 7 octombrie a.c., în temeiul art. 77 alineatul 2 din Constituţia României, am adresat Parlamentului solicitarea de a reanaliza oportunitatea reducerii vârstei de pensionare pentru femei de la 65 la 63 de ani, prin prezenta scrisoare vă solicit, ca în conformitate cu atribuţiile dumneavoastră legal