Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ursul Muki e deprimat

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 15 octombrie 2010 ·

Mascota staţiunii Balvanyos, ursul Muki, este la un pas de libertate. Ursul de 350 de kilograme a stat închis 10 ani într-o cuşcă, ascunsă în spatele pensiunii primarului din localitate. Din cauza influenţei edilului, autorităţile locale şi centrale au ignorat solicitările şi sesizările trimise de turişti, dar şi de asociaţiile de protecţie a animalelor. Administratorii Parcului Libearty s-au luptat timp de 4 ani să elibereze ursul, iar joi au reuşit. Deprimat, Muki a ajuns la Zărneşti, unde va învăţa din nou să iubească viaţa

Influenţa politică abuzivă nu face viaţa mizerabilă doar oamenilor, ci şi urşilor. Ursul Muki - spre exemplu - a fost mascota staţiunii Balvanyos din Harghita timp de aproape 10 ani, pentru că aşa a dorit primarul din comuna Turia, Daragus Attila. După 4 ani de luptă cu influenţa politică primarului, care astupase ochii şi urechile autorităţilor locale şi centrale, organizaţia „Milioane de prieteni” a reuşit să confişte ursul.

În vârstă de aproape 10 ani şi greu de circa 350 de kilograme, Muki - sau sau Muki Maci, cum îi spuneau localnicii, a fost adus ieri la rezervaţia naturală Libearty din Zărneşti. „A fost greu, pentru că aşa-zisul proprietar s-a făcut stăpân pe ursul din pădure şi nu voia să-l cedeze şi să-l lase liber, pentru că-l iubea foarte mult şi de aia-l ţinea închis în cuşcă. Credea că acest urs atrage mai mulţi clienţi la pensiunea lui. A stat 9 ani şi jumătate într-o cuşcă. Nu cred că-şi mai aminteşte cum arată pădurea, pentru că a fost luat din ea de la vârsta de 3 luni. A stat la o pensiune din Balvanyos, şi toţi turiştii care au trecut pe acolo mi-au scris şi s-au plâns de faptul că e cumplit să te duci să te recreezi şi să vezi un urs închis”, a declarat Cristina Lapis, preşedintele „Milioane de prieteni”, administratorul parcului Libearty.

„Ursul se afla într-o condiţie proastă”

Ursul

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 11 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°