Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV:Măcelarul din Bârlad care „omoară” și acum somnul anchetatorilor

Publicat in Adevarul, vineri 15 octombrie 2010 ·

Adevărul de Seară a făcut, împreună cu anchetatorii, reconstituirea celei mai oripilante crime din istoria Bârladului. Un fraticid care șochează opinia publică și în zilele noastre. Acum 12 ani, un bărbat din Bârlad și-a ucis propriul frate, după care i-a secționat membrele și capul și le-a expus în fața porții.

Procurorul care a condus ancheta abominabilei crime, Nicolaie Mihai, spune că va rămane marcat toată viața de ceea ce a văzut în acea amiază de septembrie. Atunci, Neculai Albu, un subinginer de 53 de ani, și-a ucis fratele, Ionel Albu, și a transformat strada pe care locuia într-un muzeu al groazei. După ce și-a lăsat fratele fără suflare, l-a ciopârțit, i-a prins membrele în cuie de gardul locuinței, iar capul l-a pus într-o găleată și l-a lăsat în fața porții.

Sursă fotografii: Arhivă „Obiectiv de Vaslui”

„Am anchetat foarte multe cazuri, dar cu siguranță acesta a fost cel mai sadic pe care l-am văzut vreodată. Și acum, după 12 ani, mai visez, din când în când, capul victimei, ce zăcea într-o găleată în fața porții. E greu să treci peste așa ceva, probabil mă va marca pentru tot restul vieții", ne-a spus Nicolaie Mihai, care a arătat reporterilor „Adevărul de Seară" locul unde a avut loc grozăvia.

Casa părintească, mărul discordiei dintre cei doi frați

După ce a comis crima, Neculai Albu a scris o poezie, intitulată „Epitaf pentru Ionel", prin care a încercat să-și justifice gestul:

"Aproape trei decenii m-ai stresat/ Și m-ați batjocorit cât ați dorit/ Dacă ai pătit acum ce-ai meritat/ De bună seamă că ești mulțumit./ Ați fost și sunteți lacomi de avere/ Avere, bineînțeles, nemeritată/ Îmi pare rău, dar n-am nici o putere/ Să-ți dau avere pe lumea cealaltă!/ Pe tata l-ați chinuit cât și cum ați vrut/ Atâta hrană și lichide voi i-ați dat/ Încat el a murit deshidratat/ E bine că în viață să f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 12 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 32 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Tenis: Sorana Cîrstea şi Irina Begu sunt în sferturi la Iaşi Open

News.ro acum 33 minute
Jucătoarele Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 250 Iaşi Open. Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 53 WTA) s-a impus în două seturi în faţa jucătoarei franceze Varvara Gracheva (24 de ani, locul 106

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°