Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu mă uit la toată fugăreala cu miniştri de pe holuri, la toate reglările de conturi moguli-Băsescu sau sindicalişti cu soţii bine plătite versus miniştri şi-i simt foarte singuri pe toţi lucrătorii din mediul privat. Nu că nu aş înţelege panica acelora din ministerul de finanţe sau de interne. Dar nu pot să nu văd aberaţiile de sistem.
Nu pot să nu văd că oamenii ăia nu înţeleg exact ce fac. O doamnă spunea pe holul finanţelor că ei nu iau bani de la buget, că ei trăiesc din ce încasează. Păi, dragă doamnă, colectezi acei bani dintr-o (şi cu autoritatea) unei instituţii de stat. Sînt tot “banii noştri”.
Apoi, se arată viciul profund al revoltei bugetare – ani de zile nimeni nu s-a ofticat că remunerarea a fost pînă acum cu totul politică. Ca de obicei, a fost atît de întîrziată reforma încît ea se suprapune acum cu austerizarea forţată. Reformăm statul pentru că nu mai avem bani nu pentru că ar fi trebuit reformat. Aici e axioma viciului profund care leagă decizia politică de decizia economică.
Două materiale bune pentru intrarea în starea de indignare ceva mai profundă. Cel al lui Tapalagă, scris într-un stil prea “pamfletăros”, dar plin de observaţii corecte. Şi materialul din Ziarul Financiar despre două ministere profund nereformate care vor să se schimbe ceva ici-colo, dar să nu se schimbe nimic.
Protestele de la Finanţe vin la nicio lună de la marşul ilegal al poliţiştilor. Or, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor sunt cele mai nereformate şi mai stufoase ministere. În plus, în aceste ministere sunt şi cele mai mari salarii din sistemul bugetar. În administraţie se câştigă dublu faţă de sănătate sau învăţământ. Un agent de poliţie debutant venea acasă înainte de reducerea salariilor cu 1.800-2.000 de lei – salariu şi prime.
Internele şi Finanţele, sunt, în aceeaşi vreme, mini
