Cea mai puternică direcţie din cadrul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi-a schimbat conducerea: Vladimir Cojocaru, unul dintre supravieţuitorii scandalurilor SAFI şi FNI, a fost înlocuit în funcţia de şef al Direcţiei Generale de Supraveghere de Ciprian Copariu, fost şef la Direcţia Emitenţi.
Principalele atribuţii ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare sunt supravegherea şi monitorizarea investitorilor şi a companiilor active pe piaţa de capital. Slăbiciunile apărute în exercitarea acestor două atribuţii au făcut posibile cazuri precum frauda de la SAFI Invest, falimentele istorice de la FNI şi FNA, care au lăsat răni adânci pe imaginea pieţei locale de capital.
Din această perspectivă, Direcţia de Supraveghere poate fi considerată ca fiind cea mai importantă din cadrul CNVM, însă cu toate astea CNVM nu a făcut în niciun fel publică schimbarea conducerii acestei direcţii, prin înlocuirea lui Vladimir Cojocaru, care de acum înainte se va ocupa de audit în cadrul CNVM, cu Ciprian Copariu, fost şef la Direcţia Emitenţi, una dintre cele două direcţii subordonate Direcţiei de Supraveghere.
Direcţia de Supraveghere are în subordine circa 40 de angajaţi din totalul de 200 ai CNVM, care se ocupă cu monitorizarea şi investigarea celor peste 1.400 de companii listate pe BVB şi piaţa RASDAQ, a celor circa 70 de societăţi de brokeraj de pe piaţă şi a celor 67 de fonduri de investiţii închise şi deschise de pe piaţă.
Această mişcare are loc la doar câteva săptămâni de la o decizie istorică a Înaltei Curţi de Justiţie în dosarul FNI. Mai exact, pe 22 septembrie Înalta Curte de Casaţe şi Justiţe a emis o hotărâre irevocabilă şi executorie prin care CNVM, alături de Nicolae Popa, Ioana Maria Vlas şi alţi inculpaţi în dosarul FNI, este obligată la plata despăgubirilor către foştii deponenţi de la FNI. Suma pe care CNVM ar trebui