În primele nouă luni, administratorii fondurilor private de pensii au adus de acasă 85 milioane lei, echivalentul a 20 milioane euro. Astfel, numai în luna septembrie trei mari companii au anunţat majorări de capital social în valoare de 39 milioane de lei, şi anume BCR Pensii, ING Asigurări de Viaţă şi Aviva Asigurări de Viaţă, potrivit buletinului lunar al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). La sfârşitul lunii septembrie, 5,11 milioane de români contribuiau la fondurile de pensii administrate privat - pilonul II al pensiilor private obligatorii, valoarea activelor nete deţinute de cele nouă fonduri de pensii ridicându-se la 911 de milioane de euro. Numărul românilor care contribuiau la pensiile private facultative, aşa-numitul pilon III, se ridica, la sfârşitul lunii septembrie, la 211.800 de persoane, cu 13,2% mai mult faţă de decembrie 2009. Fondurile de pensii facultative deţineau, la sfârşitul lunii septembrie, active nete în valoare de 69,8 de milioane de euro. La pensiile private facultative, pentru 54,4% dintre participanţi contribuţiile au fost plătite de către angajatori, 33% dintre participanţi au plătit singuri contribuţiile, iar 12,6% dintre participanţi au plătit contribuţiile împreună cu angajatorii lor. (L. V.)
În primele nouă luni, administratorii fondurilor private de pensii au adus de acasă 85 milioane lei, echivalentul a 20 milioane euro. Astfel, numai în luna septembrie trei mari companii au anunţat majorări de capital social în valoare de 39 milioane de lei, şi anume BCR Pensii, ING Asigurări de Viaţă şi Aviva Asigurări de Viaţă, potrivit buletinului lunar al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). La sfârşitul lunii septembrie, 5,11 milioane de români contribuiau la fondurile de pensii administrate privat - pilonul II al pensiilor private obligatorii, valoarea activelor nete