Născut în 1925 la Manchester, Robert Edwards a urmat, după absolvirea serviciului militar, facultatea de biologie a Universităţii din Bangor, Wales. După obţinerea doctoratului la Universitatea din Edinburgh în 1955, cu specializare în genetică şi embriologie, a fost angajat în 1963 la Universitatea din Cambridge. Încă din 1960, Edwards s-a concentrat pe studiul fertilizării; munca de pionierat depusă pentru depăşirea obstacolelor de care s-a lovit în primii ani a fost totodată baza cercetării sale ulterioare. Din 1968, a început colaborarea cu ginecologul Patrick Steptoe (care avea să dureze până la moartea acestuia în 1988), la vremea aceea unul dintre puţinii experţi în extragerea ovocitelor nefertilizate printr-o procedură chirurgicală. Edwards şi Steptoe au decis de la bun început ca munca lor să urmeze două criterii principale: primul, ca cercetările să fie sistate imediat în cazul în care acestea ar fi periclitat vieţile mamelor sau copiilor, şi al doilea, să ignore orice critică politică sau religioasă. Refuzul clinicilor din împrejurimi de a coopera cu Edwards şi Steptoe, venit ca urmare a atacurilor bisericii catolice, care a catalogat cercetarea celor doi drept „imorală şi împotriva eticii profesionale", i-a obligat pe aceştia să deschidă propria lor clinică, Centrul de Reproducţie Umană Bourn Hall, în 1970. Cercetarea s-a dovedit în continuare complicată, nu în ultimul rând datorită refuzului Consiliului Pentru Cercetare Medicală al Marii Britanii - din nou bazat pe argumentul că, din punct de vedere etic, fertilizarea este prea controversată - de a finanţa măcar parţial clinica. Folosind fonduri private, Edwards şi Steptoe şi-au continuat cercetările, care au culminat în anul 1978 cu naşterea Louisei Brown, primul copil conceput „în eprubetă".

Fertilizarea in vitro

Conform procedurii dezvoltate de cei doi cercetători britanici, cu ajutorul căr