Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saloane noi pentru copiii bolnavi de cancer

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 15 octombrie 2010 ·

Compartimentul pentru copiii bolnavi de cancer de la Clinica de Pediatrie II a Spitalului de Urgenţă Craiova a fost inaugurat ieri-dimineaţă, după cinci luni în care s-a lucrat la renovarea lui. Cele cinci saloane au fost amenajate de Asociaţia OncoHope cu sprijinul Gazetei de Sud, care a ajutat la strângerea fondurilor necesare. Printre cei mai generoşi susţinători ai acestui proiect au fost Fundaţia Constantin Popeci şi firma Polystart, care au contribuit cu sume importante de bani. „S-a lucrat la izolarea pereţilor exteriori cu vată minerală şi rigips, rezolvându-se astfel problema igrasiei. Au fost zugrăviţi pereţii, înlocuite saltelele, lenjeria de pat, s-au cumpărat pilote, au fost montate jaluzele şi a fost schimbat parţial mobilierul“, a explicat un reprezentant al Asociaţiei OncoHope.

Pe lângă cele cinci saloane au fost amenajate complet şi sala de tratament, respectiv camera de joacă a copiilor, iar o familie care a dorit să-şi păstreze anonimatul a donat o pompă de perfuzie pentru citostatice.

„Igrasia a fost întotdeauna o problemă care sper că s-a rezolvat acum, odată cu realizarea izolaţiei termice. Este o ambianţă plăcută, absolut necesară pentru copii, având în vedere problemele lor de sănătate“, a declarat prof. dr. Polixenia Stancu, şeful Clinicii de Pediatrie II.

Campania de strângere de fonduri continuă

La inaugurarea de ieri au participat şi cei zece copii aflaţi sub tratament oncologic. Fără să fie impresionaţi de atmosfera festivă din jur, copiii au trecut imediat la ceea ce se pricep cel mai bine: joaca.

În primăvara acestui an, Asociaţia OncoHope a lansat „Ajută un copil, salvează un zbor!“, o campanie de ajutorare a copiilor din compartimentul de oncopediatrie de la Spitalul de Urgenţă Craiova. Campania de strângere de fonduri continuă, pentru că la oncopediatrie ar mai fi nevoie, printre altele, şi de un

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 3 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum o ora
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 2 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Gorghiu, după decizia în „Dosarul Ursu”: Am trăit să văd o asemenea reparaţie chiar şi parţială

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a admis joi apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu şi a dispus rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti. „Mă bucur că

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum 3 ore
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°