Doi sălăjeni care şi-au încercat norocul s-au ales cu dosarev de cercetare penală. după ce poliţiştii i-au surprins în trafic fără numere de înmatriculare la autovehicule.
Agenţii de siguranţă publică din Zalău s-au intersectat joi dimineaţă cu Z.S. (de 31 de ani din localitate), care circula liniştit pe bulevardul Mihai Viteazul cu un autourism ale căror numere provizorii erau expirate.
Potrivit Marianei Cristea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, nici permisul de conducere al acestuia nu era tocmai în ordine. „Permisul de conducere era reţinut în vederea anulării, încă din iulie 2010, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere”, explică reprezentanta IPJ Sălaj.
Poliţiştii de la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipale au depistat tot joi un alt „curajos” în timpul unei acţiuni de control control şi supraveghere rutieră. I.R. (68 de ani) din localitatea Trestia se afla, de asemenea, în trafic pe bulevard cu un autoturism cu numerele provizorii expirate.
Pe numele celor doi au fost întocmite dosare de cercetare penală. Chiar dacă pentru infracţiunea comisă nu vor primi pedeapsa cu închisoarea, după cum prevede articolul 85 din OUG 195/2002, cei doi vor rămâne o perioadă fără permisul de conducere.