Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce se va întâmpla cu preţurile alimentelor

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 octombrie 2010 · ·

În timp ce ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, vrea reducerea preţurilor la alimente, producătorii vorbesc despre scumpiri, dar la comercianţi. Sursa: ARHIVA EVZ

Ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, dă asigurări că românii vor cumpăra alimente mai ieftine de Crăciun sau cel puţin la aceleaşi preţuri ca acum. Producătorii susţin însă că nu mai au resurse pentru a reduce preţurile, iar majorările sunt operate de comercianţii care vor profituri mari. Comercianţii care nu vor tăia din preţuri sau le vor rotunji vor rămâne cu marfa nevândută.

"Nu sunt justificate creşterile de preţuri. Eu cred că ele chiar se vor duce în jos în perioada Sărbătorile de Iarnă", a subliniat Tabără, la lansarea celui de-al doilea raport al Consiliului Concurenţei privind provocările pieţei unice şi concurenţa în sectoare sensibile.

Preţul cărnii de pui se dublează de la fermă la raft

Anunţul privind reducerea preţurilor la alimente vine în contextul în care, de mâine, fermierii vor putea primi sumele aferente avansului pentru subvenţiile pe pământ, respectiv puţin peste 161 de lei/hectar. Totuşi, producătorii spun că nu mai pot susţine ieftinirea alimentelor, din moment ce costurile de producţie au crescut, iar comercianţii umflă preţurile.

"Preţul mediu la carnea de pui, la ieşirea din fermă, e mai mic anul acesta comparativ cu 2009. Noi nu putem creşte preţurile, căci a scăzut puterea de cumpărare. Noi vindem în pierdere, comercianţii fac profit", ne-a declarat Ilie Van, şeful patronatului din industria avicolă. Potrivit lui, costul mediu de producţie pentru un kilogram de carne de pui în viu se ridica la 3,7 lei în 2009, iar până la finele acestui semestru va avansa la 4,49 de lei, pe fondul scumpirii cerealelor şi a energiei.

Carnea de pui se vinde în medie cu 6,5 lei/kg din abator şi ajunge pe piaţă la peste 16

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 21 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 13 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°