Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii îşi plătesc din propriul buzunar examenele medicale pentru a dovedi că sunt sănătoşi clinic

Publicat in Adevarul, vineri 15 octombrie 2010 ·

La fiecare început de an școlar, cadrele didactice trebuie să facă un control medical obligatoriu. Deoarece primăriile, mai cu seamă cele din mediul rural, nu mai au bani în cont, dascălii sunt nevoiţi să îşi plătească din buzunar analizele medicale pentru a putea sta la catedră.

"Mulţi profesori îşi plătesc acest examen de medicina muncii, deşi, legal, angajatorul este obligat să facă asta", mărturiseşte profesorul Grigore, conştient că primăriile nu îşi pot permite nici măcar să plătească salariile.

"Unii directori ştiu să negocieze cu primarii, alţii nu. Un examen de medicina muncii ajunge la 35-40 lei", adăugă Constantin Grigore.

Directoarea Şcolii nr. 1 din Gugeşti, Costina Iancu, crede că va aştepta mult şi bine să i se deconteze analizele pe care şi le va face pe propria cheltuială.

"Fiecare dintre noi o să-şi facă examenele medicale şi apoi o să aşteptăm să ni se deconteze sumele", susţine profesoara.

Maria Lupu, inspector general-adjunct în cadrul ISJ Vrancea, ridică din umeri şi aşteaptă ca primăriile să rezolve problema.

"Dacă într-adevăr sunt şi astfel de cazuri, atunci eu cred că banii se vor deconta de către primării. Primăriile sunt cele care fac bugetele pentru şcoli", ne-a declarat inspectorul.

Fără bani de navetă

Peste 2.500 de cadre didactice lucrează la şcolile din mediul rural, iar cei care fac naveta nu îşi mai primesc nici banii pentru transport.

Emil Tacu, primarul comunei Corbiţa, este unul dintre edilii aflaţi în situaţia de a nu putea asigura banii de navetă pentru dascăli în 2010.

"Nu ştiu ce să le spun pentru că bugetele au suferit modificări. Este o situaţie mai mut decât incertă la ora asta", spune edilul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulți copii din Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România. Au fost aduși cu un avion al MApN VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Opt copii din Fâșia Gaza au sosit la București luni, 30 septembrie 2024, urmând a fi tratați în spitale din România. Copiii și familiile acestora au sosit la București la bordul unui avion al Ministerului Apărării Naționale (MApN). Familiile vor fi

Vergil Chițac, primarul de Constanța, implicat într-un accident de mașină pe Autostrada Soarelui

Libertatea acum 5 ore
Primarul liberal al orașului Constanţa, Vergil Chiţac, a fost implicat luni, 30 septembrie, într-un accident de mașină pe Autostrada Soarelui, A2. El era pasager în autoturismul condus de șofer și venea de la București, au declarat surse din Poliție

Marcel Ciolacu: „În cinci ani, vom fi în primele zece PIB-uri ale Europei.” Austria, printre țările pe care ar urma să le depășim

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o emisiune la Antena 3, că în următorii ani România va fi una dintre primele zece economii ale Europei, din perspectiva volumului Produsului Intern Brut. „În acest moment, în lume totul este despre economie.

Israelul anunţă că a început o operaţiune terestră „limitată” în sudul Libanului

News.ro acum 26 minute
Armata israeliană a anunţat, în noaptea de luni spre marţi, că forţele sale terestre au început raiduri „limitate, localizate şi ţintite” împotriva Hezbollah în zona de frontieră din sudul Libanului, relatează Reuters. IDF (armata israeliană) a prec

Zelenski anunță că situația de pe front este ”foarte dificilă”: ”Va fi un Ramstein special”

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat în discursul video de luni seară, 30 septembrie, că situaţia pe linia frontului este „foarte, foarte dificilă”, iar forţele ucrainene trebuie să facă toate eforturile posibile în perioada de toamnă în lupta

Armata israeliană a confirmat că trupele sale au început o invazie terestră ţintită în Liban

Mediafax acum 27 minute
„Aceste ţinte sunt situate în sate din apropierea frontierei şi reprezintă o ameninţare imediată pentru comunităţile israeliene din nordul Israelului”, a precizat IDF. Armata a adăugat că operaţiunea va continua „în funcţie de evaluarea situaţiei ş

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat contra lui Donald Trump în Florida a pledat nevinovat

HotNews acum 2 ore
Bărbatul acuzat că a încercat să tragă asupra lui Donald Trump în Florida, Ryan Routh, a pledat luni nevinovat la toate capetele de acuzare, inclusiv cel de tentativă de asasinat împotriva unui candidat în alegerile prezidenţiale americane. „Pledăm

SuperLiga: Universitatea Craiova, pe locul doi după 3-0 cu Unirea Slobozia – „Dublă” Baiaram

HotNews acum 3 ore
Universitatea Craiova s-a impus „acasă” în fața echipei Unirea Slobozia, scor 3-0, în ultimul meci al etapei cu numărul 11 din SuperLiga. Universitatea Craiova – Unirea Slobozia 3-0, în etapa #11 din SuperLiga Prima ocazie a meciului din Bănie le-a

Cererea de reabilitare formulată de Mircea Băsescu, admisă de Tribunalul Constanța. Decizia nu este definitivă

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătorii Tribunalului Constanţa au admis, luni, cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu - fratele fostului preşedinte al ţării Traian Băsescu, acesta fiind eliberat condiţionat din penitenciar în 2017, după ce în 2016 fu

Ciolacu, atac la Iohannis: Să construim o țară în care, atunci când pleacă în vizite externe, președintele să caute aeronave încăpătoare pentru delegații economice, și nu avioane pentru luxul personal

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a lansat luni un atac politic la adresa președintelui Klaus Iohannis, în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie a României. „Vă propun să construim o țară

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/24°
vin.

16°/26°
Iasi
acum

mar.

8°/12°
mie.

7°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

mar.

8°/15°
mie.

11°/20°
joi

16°/21°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/14°
mie.

5°/17°
joi

11°/16°
vin.

12°/14°
Timisoara
acum

mar.

6°/16°
mie.

8°/21°
joi

14°/16°
vin.

16°/17°