Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aurul, la noi maxime, petrolul creşte, bursele cresc. Cum explică brokerii euforia?

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 15 octombrie 2010 ·

De la începutul lunii septembrie, bursele externe au cunoscut aprecieri semnificative care au alimentat în parte şi piaţa de la Bucureşti.

Evoluţia poate părea surprinzătoare având în vedere că investitorii s-au refugiat în această perioadă şi în plasamente defensive, de genul metalelor rare, aur, argint, platină, impingând cotaţiile acestora la noi nivelurile record.

Numai de la începutul lunii septembrie cotaţia futures a argintului de la bursa de mărfuri din Chicago s-a majorat până în prezent cu 20%, preţul aurului a urcat cu 10%, iar cel la platină a avansat cu 12,7%. Aurul a atins ieri un nou maxim istoric, de 1.380 de dolari pe uncie, iar analiştii îl văd urcând până la 1.500 de dolari.

De regulă, astfel de evoluţii au loc când pieţele financiare sunt în scădere, însă investitorii au luat cu asalt şi bursele, cel mai urmărit indice american, S&P500, apreciindu-se în ultima lună şi jumătate cu 15,5%.

Bursa de la Bucurşti s-a bucurat mai puţin de creşterile de afară, indicele BET urcând cu 4%, iar SIF-urile s-au apreciat în medie cu 12,6%. Este cunoscut însă că piaţa autohtonă nu se poate desprinde pentru prea multă vreme de evoluţiile externe şi în continuare trendul Bursei va fi dat tot de ce se întâmplă la nivel global pe pieţele mature.

Brokerii sunt de părere că atât bursele, cât şi cotaţiile la metale sunt alimentate de aşteptările inflaţioniste ale investitorilor cu privire la politicile monetare ce urmează să fie puse în practică de băncile centrale ale celor mai importante economii.

"Avansul cotaţiilor de la burse ale metalelor, dar şi ale cerealelor este determinat de această aşteptare privind o nouă undă de măsuri monetare de tipul «quantitative easing» (achiziţie de active - n.r.) din partea băncilor centrale. Prin acestea se injectează lichiditate în sistemul financiar. Sunt măsuri neconvenţionale de stimulare a ec

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trenul nou Alstom a fost pus din nou în circulație, vineri dimineață

G4Media acum 3 ore
Trenul Alstom Coradia Stream, pus oficial în circulație miercuri, dar care joi a fost retras temporar din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”, a reluat călătoriile vineri dimineață, au anunțat Alstom și Autoritatea pentru Reformă Ferovi

Trump o nominalizează pe Pam Bondi ca noua sa propunere pentru funcţia de procuror general

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a nominalizat-o pe Pam Bondi, fost procuror general din Florida, ca noua sa propunere pentru a conduce Departamentul Justiţiei, după retragerea lui Matt Gaetz, scrie CNN. ”Pam a fost procuror pentru aproape 20 d

Alegeri prezidenţiale 2024. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Mediafax acum 43 minute
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României a început vineri în diaspora, primii care şi-au putut exprima votul fiind românii din Noua Zeelandă. La secţia de votare din Auckland, 10 cetăţeni români au votat deja, toţi fiind înregistraţ

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Horoscop pentru vineri, 22 noiembrie 2024. Ziua anunță cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 25 minute
Berbec Relatiile sentimentale si cele cu copiii cunosc suisuri si coborasuri sau una calda, una rece. Recomandabil ar fi sa te detasezi de cei dragi, să-i lași să-și vadă de ale lor, iar tu să-ți orientezi eforturile catre un hobby. Gandeste-te ser

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 9 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 10 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 11 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Zelenski cere comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” după atacul rus cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” Războiului din Ucraina

News.ro acum 9 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere joi comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” în urma unui tir împotriva Ucrainei al Rusiei cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” războiului înt

Vremea

București
acum

vin.

1°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/9°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°