Astăzi, o femeie liberă din nou, Betancourt a lansat recent cartea de memorii „Even Silence has an End", în care povesteşte viaţa ei ca ostatic - o perioadă în care a fost legată în jurul gâtului de copaci - şi explică de ce speranţa a fost cea mai puternică armă a ei.

Betancourt a studiat Ştiinţe Politice la Şcoala de Ştiinţe Politice de la Paris, unde s-a căsatorit şi a întemeiat o familie. A venit însă un moment când a trebuit să aleagă între Franţa şi Columbia. În 1989, candidatul la preşedinţia Columbiei, Luis Carlos Galan, a fost ucis de mafie. Populaţia columbiană îşi pusese speranţele în acest candidat ca să îi scape de problemele de corupţie şi trafic de droguri. „În momentul în care a avut loc această crimă, am decis să mă întorc în Columbia. Am simţit că datorez acest lucru ţării mele", povesteşte Betancourt.

Soţul ei, care era un diplomat francez a cerut să fie trimis în Columbia pentru a putea creşte copiii împreună, dar cuplu nu a rezistat şi cei doi au divorţat. După această experienţă, Betancourt a scris cartea Until Death Do us Apart. La 40 de ani, era o femeie plină de ură împotriva corupţiei, dar în acelaşi timp plină de speranţă şi energie. Vroia să schimbe Columbia şi lumea.

După întoarcerea în ţara natală, Betancourt s-a angajat la Ministerul de Finanţe şi ulterior la Ministerul Afacerilor Externe. Apoi a luat decizia de a candida pentru un post în administraţia naţională, fără să cumpere voturile oamenilor. Nimeni până atunci nu reuşise să obţină acest post fără să plătească mită. „Am fost aleasă pentru Camera Reprezentanţilor în 1994 pentru că am făcut ceva îndrăzneţ: am împărţit prezervative în stradă", spune Betancourt.

Columbia era o societate catolică foarte conservatoare, aşa că acţiunea ei fost şocantă. Mesajul campaniei a fost următorul: „La fel cum te protejezi de SIDA, trebuie să te protejezi de corupţie. Dacă