Părintele este vicarul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului şi conferenţiar universitar. Calea credinţei i-a fost inspirată de bunici.
„Apropierea mea de Dumnezeu o datorez bunicilor mei”, spune cu multă recunoştinţă părintele vicar Nicolae Brânzea care, copil fiind, era nelipsit duminica de la Sfânta Liturghie.
„Satisfacţia mea era rostirea crezului în genunchi, în faţa icoanei Mântuitorului. Era o stare plină de emoţie, iar recompensa cea mai mare era să văd satisfacţia în ochii bunicului”, îşi aminteşte părintele.
Un vis din copilărie avea să-i îndrepte paşii lui Nicolae Brânzea către calea credinţei.
„Eram în clasa a şasea şi am avut un vis. Rosteam crezul în biserică şi erau acolo Iisus Hristos, l-am recunoscut după imaginea din icoană, şi un bătrân cu barbă albă. M-au întrebat dacă îi recunosc, şi eu le-am zis că da. Atunci ei mi-au zis: <
Iar visul s-a adeverit.
“În 1981 am dat examen la seminar la Bucureşti. 600 de candidaţi erau pe 40 de locuri. Am intrat şi, în teama pe care o aveam, mi-am dat seama că, de fapt, culoarul meu spre Dumnezeu era demult deschis”, spune părintele.
După seminar, tânărul absolvent a intrat la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Pe parcursul acestor ani a fost hirotonit diacon la Mânăstirea Cernica şi apoi preot la Catedrala Patriarhală. Prima parohie a fost în judeţul Dâmboviţa, unde a păstorit un an, iar următorii 10 ani a slujit în satul natal, Dobreşti de Argeş, după care s-a transferat la biserica “Sfântul Ilie” din Piteşti, unde este preot şi în prezent.
În tot acest timp, părintele Nicolae Brânzea a mers şi pe calea didactică.
Şef la Cultură
Le-a predat religia elevilor de la clasele primare, apoi istoria religiilor şi Latina liceen
