In ultima vreme, aproape ca nu exista saptamana in care Mugur Isarescu sa nu marcheze o iesire publica si sa nu faca declaratii cu mare impact, larg preluate de media. Si nu este vorba doar despre chestiuni legate de poltica monetara a BNR sau de inflatie.
Domnia sa isi expune viziunea, foarte articulata de altfel, pe chestiuni sociale, economice in general, politice, dar vorbeste si despre omul Mugur Isarescu, cu preocuparile sale extrabancare si cu amintirile sale legate de anii '90, dar si de familie.
N-ar fi nimic suprinzator daca nu am discuta despre unul dintre cele mai discrete personaje de mare calibru ale Romaniei ultimilor 20 de ani, un personaj ale carui declaratii erau extrem de rare si strict limitate la activitatea BNR. Si in ce context notam aceste iesiri publice dese ale guvernatorului? Sondajele arata ca intreaga clasa politica a ajuns la cel mai scazut nivel de credibilitate din ultimii 20 de ani, in vreme ce masa nehotaratilor, a scarbitilor de politica, a celor care nu intentioneaza sa se mai duca la vot atinge si ea cote record, peste 50%.
Cine sunt acesti nehotarati? Preponderent electorat de dreapta, mare parte din electoratul defunctei Aliantei DA, clasa de mijloc, oameni cu studii medii si superioare, cel mai putin permeabili la populismele si prostiile care curg din gurile politicienilor de la Putere si din Opozitie.
Cu siguranta, pentru ei sunt foarte importante mesajele lui Mugur Isarescu care vorbeste despre performanta economica si profesionala, despre populismul politicienilor, despre fantasma statului social cu venituri mici, despre imperativul scaderii fiscalitatii, despre teama ca nu va mai avea cine sa-i plateasca pensia, dar si despre dificultatile birocratice pe care le intampina ca producator de vin.
"Din experienta acelei vinarii, vad cate drumuri trebuie sa faci la ghi