Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lenin şi Churchill conduceau planeta cu accidente la creier

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 16 octombrie 2010 ·

Madama aia hidoasă cu mantie neagră şi coasă omoară adesea umblând în travestiul unei boli numite accident vascular cerebral. Este dete­riorată o porţiune din creier, fiindcă nu mai este hrănită cu sânge. Grăsimile prea multe din sânge se depun pe vase şi debitul sangvin se micşorează, astfel încât nu mai irigă corespunzător zone din creier. Medicina numeşte asta accident vascular cerebral (AVC). O spaimă pentru oameni, cu atât mai mult cu cât astfel de accidente în creier prin irigare insuficientă sau prin ruperea vaselor cerebrale aveau finaluri tragice. Până nu demult, AVC nu prea dădea medicilor şansa de a acţiona. Dar acum, situaţia s-a schimbat şi medicina are metode de salvare. Mulţi cred că, după un AVC, bolnavul, chiar dacă scapă, nu mai e om întreg, devine un fel de invalid. Dar unele exemple dezmint aceste va­riante pesimiste. Lenin a avut Rusia în palmă şi a creat lagărul comunist având trei artere din patru înfundate. Deci creierul lui era insuficient hrănit cu sânge. Suferind de AVC, totuşi Lenin a fost tartorul bolşevismului. Prim-mi­nistru al Regatului Unit al Marii Britanii, Churchill fuma havane după havane şi golea sticle de whisky, având şi el un AVC. Nu s-a cuminţit jucându-se cu sănătatea lui, a mai avut două AVC şi apoi a fost reales premier. Roosevelt, unul dintre preşedinţii SUA, se afla în căruciorul de invalid, dar nu în urma unor AVC, ci din pricina unei alte boli, poliomielita. Dar nu sunt acestea singu­rele cazuri spectaculoase. Şi alte perso­na­lităţi au creat opere excepţionale cu ar­terele creierului înfundate. Celebrul savant Pasteur a suferit un AVC la 45 de ani şi cu toate acestea, apoi a des­coperit vaccinul, invenţie epocală. Renu­mitul compozitor Ravel a rămas cu mâ­na dreaptă paralizată în urma unui AVC şi totuşi a compus alte bijuterii muzicale, interpretându-le cu mâna stângă. Există foarte multe necazuri la vasele din creier

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 6 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 5 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 3 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 12 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 12 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 5 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 7 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 6 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°