Razletul
E nemaipomenit sa ai ce povesti despre un om nascut la mijlocul veacului al XIX-lea, ba chiar in anul marilor razmerite europene - 1848. Si s-o faci acum, in secolul XXI! Si cu credinta ca merita. Si sa fie amintiri. Ba mai mult: amintiri de familie!
"Tata Batranu'" si "Maica Mare"
Bunica mea, Maica, strasnica povestitoare, mi-a umplut copilaria cu chipul tatalui ei, Tata Batranu', cum ii spuneau in familie lui Ioan Slavici. Mult mai tarziu am aflat ca strabunicul meu era un clasic al literaturii romane. Cand am citit, mai tarziu, cartea lui "Lumea prin care am trecut", am vazut cu incantare ca si el ii zicea bunicului sau - Tata Batran, fiind fascinat de prezenta lui. Iata-i portretul: "Om cu stare frumoasa si fruntea carturarimii din Siria, mosul Mihaiu Fercu se deosebia-n toate privintele de cei de seama lui. De statura mai mult decat mijlocie, uscativ si cu fata zbarcita, purta un asa zis gheroc de postav, totdeauna masliniu, croit pe talie si lung pana mai jos de genunchi, pantaloni stramti, si un fel de pantof cu catarama mare. Unul dintre ochi si-l pierduse inca din timpul tineretelor, dar cu celalalt vedea bine, si la batranete". Si pe deasupra "minunat povestitor", cel ce "m-a dedulcit pe viata cu povestile lui".
Maica Mare, strabunica Eleonora, sotia lui Slavici, rostea ades: "...Sssst, copii! Ascultati. Tata scrie. Linistee...". Scaaart, scaaart... Slavici scria cu pana de gasca! Joaca se potolea, se stingea, se strecura sopocaita, prelinsa pe sub usi. Iar usa se dadea de perete: "Da' vorbiti tare, va rog! Nu mai soptiti, ca ma siliti sa trag cu urechea! Vorbiti tare, ca nu ma pot concentra, pentru Dumnezeu!".
"Tata Batranu'". Ioan Slavici, cu unul dintre cei sase copii ai sai Povestea penei de gasca am aflat-o tot in "Lumea prin care am trecut": "Va fi fost prin anul 1854 cand am inceput s
