Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, prin ochii expaţilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 octombrie 2010 ·

Adevărul Holding a organizat, vineri, la Clubul Ţăranului Român din Bucureşti, o şuetă despre potenţialul turistic al României. Evenimentul face parte din campania „Arată-ne România ta!“, organizată de ziarul „Adevărul“ în parteneriat cu National Geographic.

Doron Zliberstein (vicepreşedinte Tuborg), Rupert Wolf Murray (scriitor călător), Sebastian Froux (de la evadeazacunoi.ro) şi DJ-ul Tom Wilson au vorbit când fascinaţi de plaiurile României, când uimiţi de lipsa de implicare a românilor în turism. Ei au povestit cum au perceput prima dată România, prin ce experienţe au trecut, dar şi ce schimbări ar trebui să facem ca să ajungem să călătorim în propria ţară.

„Am venit în România pentru prima dată în 1986. Am făcut autostopul, dar nimeni nu a vrut să mă ia”, a început povestea sa Rupert Wolf Murray, care obişnuieşte să călătorească cel mai des cu bicicleta. „Voi staţi pe un depozit foarte bogat de resurse turistice, sate vechi şi locuri minunate, dar promovarea acestora se face prost, din această cauză nu vin străinii aici”, a subliniat scoţianul. Concluzia lui Murray a fost că turismul poate să fie un mare ajutor pentru economia românească.

Românilor le lipseşte experinţa în turism

Jurnalistul şi DJ-ul Tom Wilson a ajuns în România în 1999. S-a întors în 2000 şi s-a mutat definitiv în 2002. O emisiune la TVR l-a făcut să cunoască frumuseţile de aici. „Câţi dintre voi ştiţi de Cheile Nerei, care sunt cele mai lungi din România?”, a întrebat el într-o română învăţată „după ureche”, dar corectă. În primii trei ani şi-a petrecut vacanţele în România, iar de curând a străbătut Transfăgărăşanul pe bicicletă.

Sebastian Froux a venit în România acum 10 ani cu un prieten. „Mi-a plăcut foarte mult şi la început am vrut să investesc aici. Am lucrat în mai multe domenii şi mi-am descoperit pasiunea: îmi place să comunic cu oamenii, să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski confirmă că trupele ucrainene sunt active în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC. „Continuăm să desfăşurăm operaţiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest

China califică noua ameninţare tarifară a lui Trump drept "o greşeală peste o greşeală": Ministerul Comerţului: Dacă SUA insistă pe calea lor, China va lupta până la capăt!

News.ro acum 3 ore
Ministerul chinez al Comerţului afirmă că se „opune ferm” tarifelor suplimentare de 50% asupra importurilor chinezeşti ameninţate luni de preşedintele american Donald Trump, numind-o „o greşeală peste o greşeală”, relatează CNN. În cazul în care Sta

UPDATE-Trump anunţă că SUA se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump anunţă luni, primindu-l pe premierul israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, că se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear şi evocă o reuniune ”la nivel foarte înalt” sâmbătă, relatează AFP. ”Ave

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

Larry Fink (BlackRock): "Este posibil ca SUA să fie deja în recesiune"

News.ro acum 3 ore
Directorul general al BlackRock, Larry Fink, a declarat luni că mulţi lideri din mediul de afaceri cred că economia Statelor Unite se află deja într-o recesiune semnificativă, relatează Reuters. ”Majoritatea directorilor generali cu care vorbesc spu

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum 8 ore
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

O membră a Congresului SUA născută în Ucraina spune că țara sa de origine trebuie să cedeze teritorii și îi cere lui Volodimir Zelenski să plece de la putere

Libertatea acum 11 ore
Victoria Spartz, singura membră a Congresului SUA născută în Ucraina, s-a pronunțat pentru cedări teritoriale Rusiei și retragerea lui Volodimir Zelenski din funcția de președinte, relatează Ukrainska Pravda.

Căpitanul echipei Inter Milano, Lautaro Martinez, amendat pentru blasfemie

News.ro acum 11 ore
Căpitanul echipei Inter Milano, Lautaro Martinez, a fost amendat cu 5 000 de euro pentru blasfemie, după declaraţii pe care le-a făcut după un meci, în 16 februarie. Căpitanul şi atacantul lui Inter Milano a fost amendat pentru că a folosit o insult

Trump aminință China cu tarife suplimentare de 50%. Ultimatum de 24 de ore pentru Beijing

Mediafax acum 13 ore
„Ieri, China a emis tarife de retorsiune de 34%, pe lângă tarifele deja record, tarifele nemonetare, subvenționarea ilegală a companiilor și manipularea masivă a monedei pe termen lung, în ciuda avertismentului meu că orice țară care se răzbună pe S

Vremea

București
acum

mar.

-0°/10°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-0°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

3°/9°
joi

1°/12°
vin.

-1°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-2°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/2°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/12°
mie.

1°/11°
joi

2°/9°
vin.

1°/10°