Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul vrea ca stimulentele să se dea numai pentru performanţă

Publicat in Curierul, sâmbătă 16 octombrie 2010 ·

Boc: "Mecanismul pervers" de la Finanţe legat de acordarea stimulentelor va fi corectat prin lege

''Suntem puşi în situaţia de a corecta ce au făcut greşit alţii în 20 de ani''

Premierul Emil Boc îşi păstrează punctul de vedere exprimat public, şi anume că stimulentele salariale trebuie să fie acordate potrivit legii şi pe criterii de performanţă, a declarat, ieri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, potrivit Mediafax. Premierul Emil Boc a declarat, anterior, într-o conferinţă de presă la Cluj, că "mecanismul pervers" de la Ministerul Finanţelor legat de acordarea stimulentelor va fi corectat prin lege, astfel încât stimulentele vor fi acordate numai în funcţie de performanţă.

Boc a spus că un profesor sau un medic care operează pe creier sau pe cord ar fi la fel de îndreptăţit să primească stimulente. "Mecanismul pervers de la Finanţe se va corecta prin lege, iar stimulente vor fi acordate doar pe bază de performanţă", a spus Boc. El a susţinut că prin legile care sunt promovate acum va fi introdus un sistem echitabil de salarizare pentru toate persoanele plătite din banii publici, inclusiv pentru angajaţii de la Finanţe.

Premierul nu ştie despre stimulentele şefilor de la Finanţe

Premierul Emil Boc susţine că nu are cunoştinţă despre faptul că şefii din Ministerul Finanţelor şi-ar fi luat o parte din stimulentele acordate angajaţilor, afirmând că nu a fost informat în legătură cu acest subiect. Întrebat, în timpul vizitei la şoseaua de centură a Clujului de la Vâlcele - Apahida, dacă ştia că şefii din Ministerul Finanţelor luau o parte din stimulentele angajaţilor, Boc a răspuns că nu are cunoştinţă despre aşa ceva. "Eu nu am cunoştinţă de aşa ceva. Noua formulă a legii elimină şi orice suspiciune cu privire la o asemenea posibilitate. Eu nu am avut cunoştinţă de aşa ceva şi nici nu am fost informat", a

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 16 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 50 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 59 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 36 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 32 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 50 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 2 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°