Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionuţ Sima cântă muzică populară de un deceniu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 octombrie 2010 ·

La doar 17 ani, Ionuţ Sima se mândreşte cu peste 50 de concursuri de folclor câştigate în ţară.

Ionuţ provine dintr-o familie de oameni simpli din Valea Chioarului, pentru care tradiţiile şi muzica populară sunt literă de lege. „Mereu îl auzeam pe bunicul meu cum cânta în drum spre muncile câmpului sau la biserică, unde a fost timp de 40 de ani prim-diacon. De la el am învăţat să iubesc folclorul şi muzica populară“, mărturiseşte tânărul.

La şase ani, Ionuţ era vedeta Căminului Cultural din localitate, unde a susţinut peste 30 de recitaluri în faţa oamenilor din sat, în special în zilele de duminică. Primul premiu l-a obţinut în urmă cu zece ani la Concursul „Ghiocel de Mărţişor“, unde a câştigat chiar locul I. „Acela a fost momentul în care am decis că vreau să continui pe acest drum şi să duc faima şi tradiţiile satului meu natal în întreaga ţară“, explică Ionuţ.

Talent pus la studiu

După participarea la primul concurs, a început să îşi dorească să-şi completeze talentul nativ cu studiul. După terminarea şcolii generale din localitatea natală, adolescentul a venit în Baia Mare şi studiază la Liceul de Artă. „Am intrat la secţia solişti vocali, canto popular, unde am avut parte de profesori extrem de buni care m-au ajutat să evoluez foarte mult şi să îmi perfecţionez tehnica cântatului“, spune Ionuţ.

„Cel mai mult m-am bucurat de sprijinul profesoarei Cristina Bodea, care a lucrat foarte mult cu mine şi care m-a încurajat să particip în acest an chiar şi la Olimpiada de Muzică, la categoria canto popular“, continuă tânărul.

De-a lungul vremii, a participat la peste 50 de concursuri şi festivaluri folclorice din ţară, unde a cucerit peste 15 locuri I, 13 locuri II şi 10 locuri III. „Am avut ocazia să particip la concursuri reprezentative pentru Maramureş, de la Festivalul «Muguri de Tezaur», organizat de Ansamblul Naţio

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 9 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 8 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 6 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum o ora
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

Emil Gânj, criminalul fugar din Mureş, ar fi fost văzut în Bistrița-Năsăud. Autoritățile au transmis un mesaj de avertizare RO-ALERT

Gandul acum 10 ore
Autoritățile din Bistrița-Năsăud au transmis, joi, un mesaj RO-Alert după ce Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, suspectul principal căutat pentru o crimă comisă în județul Mureș, ar fi fost observat în județ. Astfel, județul Bistrița-Năsăud se află

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°