Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Membrii Comisiei Trilaterale au ajuns la Bucureşti

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 octombrie 2010 ·

În această după-amiază au ajuns, în Capitala României, oameni cu greutate ai lumii, membrii europeni ai Comisiei Trilaterale, creată de miliardarul American David Rockefeller.

Din acest grup fac parte atât politicieni, cât şi oameni de afaceri sau reprezentanţi ai mass-media, care vor dezbate şi vor căuta soluţii la problemele regionale. Membrii care întâlnesc la Bucureşti vor discuta despre viitorul NATO, despre vecinătatea României, despre Rusia, Marea Neagră şi guvernanţa global.

Despre Comisia Trilaterală se spune că este, alături de Council of Foreign Relations şi Grupul Bilderberg, vocea care are ultimul cuvânt în lume. Printre membrii Comisiei Trilaterale se regăsesc Prinţul Charles al Marii Britanii, Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, fostul preşedinte American Bill Clinton, Tony Blair, Gerhard Schroder, dar şi doi români: Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, şi Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional.

Astăzi, membrii Comisiei s-au întâlnit pentru a discuta la Banca Naţională a României, iar apoi au fost invitaţi la Palatul Cotroceni, la o cină festivă, oferită de preşedintele Traian Băsescu. Aceştia vor rămâne în România până duminică, aceasta fiind prima reuniune regională din istorie care se desfăşoară la Bucureşti.

Citeşte luni un interviu acordat, în exclusivitate, pentru „Adevărul", de Zbigniew Brzezinski, fost consilier pentru Securitate Naţională al preşedintelui american Jimmy Carter şi preşedinte al Comisiei Trilaterale, între 1973-1976.

Fostul consilier pentru Securitatea Naţională al lui Jimmy Carter spune că „locul Rusiei este în Europa, dar nu ca putere dominantă". Brzezinski (foto) mai vorbeşte pentru ziarul „Adevărul" despre provocările cărora trebuie să le facă faţă SUA, ridicarea Chinei ca mare putere, viitorul UE, rolul ţărilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 50 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 27 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 50 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°