România s-a menţinut în topul ţărilor din UE în privinţa ratei anuale a inflaţiei din luna septembrie, preţurile urcând pe piaţa autohtonă de 3,5 ori mai puternic decât în UE, iar ocupantele locurilor 2 şi 3 îşi păstrează distanţa faţă de prima poziţie, cu cifre mult mai mici. Astfel, potrivit datelor prezentate ieri de Eurostat, inflaţia anuală din România a fost în septembrie de 7,7%, faţă de 2,2% în UE, respectiv 1,8% în zona euro.
În acest top, România este urmată de Grecia, cu o creştere medie de 5,7% a preţurilor, şi de Estonia, cu 3,8%. În Ungaria, inflaţia anuală s-a plasat în septembrie la 3,7%, iar în Bulgaria la 3,6%. În acelaşi timp, Polonia şi Cehia, cu 2,5%, respectiv 1,8%, se regăsesc la mijlocul clasamentului, apropiate de media UE.
În Germania, preţurile au crescut cu 1,3%, în Italia cu 1,6%, în Franţa şi în Austria cu 1,8%, iar în Portugalia cu 2%. Irlanda a înregistrat o rată negativă a inflaţiei de -1%, iar în Letonia produsele şi serviciile s-au scumpit cu 0,3%, potrivit datelor Eurostat, citate de Mediafax.
Rata inflaţiei a sărit în România în iulie, la 7,1%, de la 4,3% în iunie, odată cu creşterea TVA de la 19% la 24%, însă economia autohtonă era printre "liderii" UE la acest capitol şi înainte de majorarea taxei.
Pe de altă parte, din datele Biroului european de statistică, mai reiese că ţara noastră ocupă locul trei în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de creşterea anuală a exporturilor intra şi extracomunitare din perioada ianuarie-iulie, de 25%, la 20,5 miliarde euro, şi poziţia a cincea după avansul importurilor, de 20%, la 26 miliarde euro.
Cea mai mare creştere a exporturilor intra şi extracomunitare a fost înregistrată, în perioada ianuarie-iulie, de Bulgaria (29%, la 8,3 miliarde euro). Următoarea poziţie în clasament este ocupată de Letonia (26%, la 3,8 miliarde euro). Pe acelaşi loc cu România se plasea