Ion Scurtu (57 ani), fost militar de carieră, protestează în faţa Tribunalului Tulcea împotriva sistemului soluţiilor acordate de Tribunalul Tulcea în care a fost parte. De două zile, Ion Scurtu, fost militar de carieră din Tulcea şi-a atârnat două pancarte în copacii din faţa Tribunalului Tulcea.
Cetăţeanul protestează faţă de soluţiile date de instanţele tulcene în dosarele în care acesta a fost parte vătămată. Distracţia trecătorilor este garantată. Mulţi se opresc în faţa pancartelor atârnate în copaci ca fructele în pârg. Un pic de diversitate nu strică, în faţa clădirii austere unde se împarte dreptatea.
Conflictul şi fata vecinului Ion Scurtu povesteşte despre meandrele justiţiei de patru ani încoace în care el a fost cel nedreptăţit de sistemul justiţiei din România. Totul a început de la un conflict pe care Ion Scurtu l-a avut cu fata vecinului. De atunci, între el şi familia respectivă războaiele se ţin lanţ. De la ce a pornit totul: chichiţe legate de concurenţă neloială în materie de comerţ. De la banalele certuri s-a ajuns la scandal, ameninţări şi bătaia de rigoare între cele două tabere. Patru ani de judecăţi şi un final nefericit pentru justiţiabilul Scurtu: instanţa de judecată nu i-a dat dreptate. Ba mai mult, prin sentinţă definitivă l-a obligat să plătească şi cheltuieli de judecată în valoare de 5000 de lei. Bătut şi cu banii luaţi, fostul militar va protesta în faţa Tribunalului până când justiţia îi va da dreptate.
Bătaie fără martori, pe-ntuneric „Mă aşteaptă în scara blocului, pe întuneric, fără martori şi mă bat. Am zeci de certificate medico-legale. Mă tem pentru viaţa mea şi cea a soţiei mele. Instanţa s-a pronunţat în dauna mea pentru că am avut calitatea de militar activ în perioada în care eram în conflict cu vecinii“, spune Ion Scurtu.
Autorizaţie pentru protest Ion Scurtu ne spune că are autorizaţie pentru prot