Piteştenii au de astăzi o nouă atracţie şi un nou mod de a-şi petrece timpul liber. Deşi temperaturile nu au scăzut sub limita îngheţului, în oraş s-a deschis deja un patinoar cu gheaţă sintetică. Ringul de gheaţă funcţionează non-stop.
Chiar dacă vremea a fost astăzi mohorâtă şi nu a ţinut cu cei care au vrut să se relaxeze în aer liber, s-a ivit o nouă oportunitate de distracţie pentru piteştenii de toate vârstele. Deşi temperaturile nu au scăzut sub 0 grade, asta nu i-a împiedicat nici pe cei mici, dar nici pe părinţi sau bunici să patineze astăzi în voie. Acest lucru a fost posibil odată cu deschiderea primului patinoar artificial permanent din Piteşti.
Patinoarul este format din plăci de gheaţă sintetică şi va fi deschis tot timpul anului, piteştenii având ocazia să patineze în voie chiar şi vara. Nici ploaia sau gerul de afară nu vor fi un impediment pentru cei pasionaţi de patinaj pentru că ringul este acoperit. În plus, piteştenii pot patina la orice oră din zi şi din noapte pentru că ringul va funcţiona 24 de ore din 24.
GALERIE FOTO DE LA DESCHIDEREA PRIMULUI PATINOAR ARTIFICIAL DIN PITEŞTI!
“Ne-am gândit să deschidem o afacere şi tata a venit cu ideea să facem patinoar, mai ales că în Piteşti nu exista niciun patinoar permanent şi acoperit. Sincer vă spun, eu anul trecut nu am putut să patinez în oraş pentru că era prea frig. Am decis să-l deschidem 24 de ore din 24 tocmai pentru că nu ştiam preferinţele piteştenilor şşi sunt copii care poate nu au somn noaptea şi vor să patineze”, spune Denisa Brătuţ, administrator Party Ice.
Între două reprize de patinaj puteţi servi masa
Pe lângă ringul de patina cu o suprafaţă de 240 de metri pătraţi, clienţii au la dispoziţie şi un restaurant de tip fast-food şi cofetărie, unde vă puteţi încălzi la o ciocolată caldă sau puteţi servi masa. Aveţi de ales între zeci de sorti